EBONÍT s.n. v. |ebonită|ebonită|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

EA pron. dânsa, dumneaei. (\~ ce zice?) Sursa: Dicţionar de sinonime

ÉCHE, eche, s.f. Bară fixată pe axul sau pe pana cârmei unei ambarcaţiuni sau a unei nave mici, servind la manevrarea acestora. – Din germ. Ecke „colţ”. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

eburnéu adj. m., pl. eburnéi; f. sg. şi pl. eburnée Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

ebrazúră s. f., g.-d. art. ebrazúrii Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

ecfónis (-suri), s.n. – Parte finală a unui imn liturgic. Ngr. ἐϰφόνησις. Sursa: Dicţionarul etimologic român

eburnáţie s. f., g.-d. art. eburnáţiei Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

ebraizáre s. f., g.-d. art. ebraizării Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

-ECÉU elem. eco^2-. Sursa: Marele dicţionar de neologisme

eburnáre s. f., g.-d. art. eburnării Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române