FABULÁŢIE, fabulaţii, s.f. 1. Poveste alegorică; p. ext. povestire cuprinsă într-o operă literară, afabulaţie. 2. Figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar. 3. Prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

fâcíe, fâcíi, s.f. (reg.) vas de lemn, balercă, budie, burie. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

făcăluitúră s.f. (reg., înv.) zeamă groasă făcută din legume sau fructe făcăluite (v.); chiseliţă, brei. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

FACIÁL, -Ă, faciali, -e, adj. (Anat.) Care aparţine feţei, privitor la faţă, care afectează faţa. [Pr.: -ci-al] – Din fr. facial. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

FĂCĂLUÍT^1 s.n. (Reg.) Faptul de a făcălui. – V. |făcălui|făcălui|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

fachíu, fachíuri, s.n. (reg.) ştergar, cârpă purtată de bătrâne. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

FĂCĂLUÍRE, făcăluiri, s.f. (Reg.) Acţiunea de a făcălui şi rezultatul ei. – V. |făcălui|făcălui|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

FACHIRÍSM s.n. Ansamblu de fapte aparent extraordinare săvârşite de fachiri; arta de a săvârşi asemenea fapte; p. ext. scamatorie. – Din fr. fakirisme. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând şi zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. %făcăleţ.% Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

FACHÍR, fachiri, s.m. Călugăr sau ascet musulman ori hindus (care practică exerciţiile yoga); (sens curent) prestidigitator, hipnotizator, îmblânzitor etc. de circ (originar din India). – Din fr. fakir. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române