KÁISER s.m. v. |kaizer^1|kaizer|. [DEX’98] Sursa: Include definiţii care nu există în nici unul din celelalte dicţionare

KANTIÁN, -Ă, kantieni, -e, adj., s.m. 1. Adj. Care aparţine filozofiei lui Kant, privitor la această filozofie. 2. S.m. Adept al filozofiei lui Kant. [Pr.: -ti-an] – Din fr. kantien. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

KALMẤC, -Ă s.m. şi f. v. calmuc. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

KAINÍT s.n. Sare naturală dublă, compusă din sulfat de magneziu şi clorură hidratată de potasiu, folosită la fabricarea îngrăşămintelor artificiale pentru soluri. [Pr.: ka-i-] – Din fr. kaïnite. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

KANTHÁL, kanthále, s.n. Aliaj de fier, crom, aluminiu şi cobalt, cu rezistivitate electrică superioară. (din germ. Kanthal) [def. MDN] Sursa: Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române

KALIURÍE s.f. Prezenţa potasiului în urină. (din fr. kaliurie) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

KANTÉLE s.n. a. Instrument popular karelian (din zona Kareliei – republică autonomă din NV Rusiei, din partea europeană; în trecut (1940-1956) cunoscută drept Republica Karelo-Finlandeză) cu coarde, întinse deasupra unei mici cutii de rezonanţă, care se ating cu degetele. b. Ţiteră tradiţională finlandeză, având la origine cinci coarde, iar în prezent putând ajunge până la treizeci. (cf. germ. Kantele < cuv. fin.) [def. b. MW] Sursa: Marele dicţionar de neologisme

KÁLIU s.n. (Chim.) |Potasiu|Potasiu|. – Din germ. Kalium. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

KANJÍ s.n. 1. Sistem |ideografic|ideografic| de scriere a limbii japoneze, format din caractere împrumutate din limba chineză, modificate din acestea sau similare cu ele. 2. Oricare dintre |caracterele|caracter| acestui sistem. (cf. engl. kanji < cuv. jap. kanji = caracter |han|han| < chin. hànzì) [Pr.: kan-ji] Sursa: Include definiţii care nu există în nici unul din celelalte dicţionare

KALIPATRÓN, kalipatroane, s.n. Cutie de tablă umplută cu hidroxid de potasiu şi încorporată în masca de protecţie, care serveşte la regenerarea aerului (prin reţinerea bioxidului de carbon şi a apei) şi care este folosită în mine. [Sil. -tron] – Din germ. Kalipatron. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române