OÁSTE, oşti, s.f. 1. (Înv. şi pop.) Armată. ** Serviciu militar. ** (Rar) Oşteni, soldaţi. ** Fig. Mulţime. 2. (Înv.) Război^1; luptă, bătălie. – Lat. hostis, -em „duşman”. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

oareşcáre (oáreşcare) (= oarecare) adj. nehot., pron. nehot. Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

OÁSPETE, oaspeţi, s.m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; cel căruia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ** Persoană (oficială) care vizitează o ţară, o instituţie sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaş. [Var.: oáspe, oáspăt s.m.] – Lat. hospes, -itis. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

OARECÚM adv. Într-o măsură oarecare; întrucâtva; aproximativ, oareşicum. * Expr. (Reg.) A-i fi (cuiva) oarecum = a-i fi cuiva greu, neplăcut, a-i fi ruşine; a se jena. – Oare + cum. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

OÁSPE s.m. v. |oaspete|oaspete|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

OARECÍNE pron. nehot. (Înv. şi reg.) Cineva, unul; careva; oareşicine. – |Oare|Oare| + |cine|cine|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

oáspătă (= oaspete) s.f. (pl. oaspete) Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

OARECÍCĂ s.f. (Reg.) Un lucru oarecare. – |Oarece|Oarece| + suf. -ică. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

OÁSPĂT s.m. v. |oaspete|oaspete|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

OARECEVÁ pron. nehot. (Înv. şi reg.) Ceva, oarece. – |Oare|Oare| + |ceva|ceva|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române