röntgenométru s. n., pl. röntgenométre Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

RABLAGÍT, -Ă, rablagiţi, -te, adj. (Fam.; despre obiecte) Învechit, |uzat|uzat|, |deteriorat|deteriorat|; (despre fiinţe) slăbit de puteri, cu sănătatea zdruncinată; |ramolit|ramolit|. [Var.: răblăgít, -ă, adj.] – V. |rablagi|rablagi|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

RĂBDURÍU adj. v. |îndurător|îndurător|, |perseverent|perseverent|, |răbdător|răbdător|, |stăruitor|stăruitor|, |tenace|tenace|. Sursa: Dicţionar de sinonime

RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre un element de construcţie, un |organ|organ| de maşină etc.) Care se poate roti în jurul unei |axe|axă| (|orizontale|orizontal|). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

RÖNTGENOLUMINESCÉNŢĂ / ROENTGENOLUMINESCÉNŢĂ s. f. luminescenţă care se produce prin iradierea unei substanţe cu radiaţii X. (< röntgen- + luminescenţă) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

RABLAGÍ, rablagesc, vb. IV. Refl. (Fam.; despre obiecte) A se învechi, a se |uza|uza|, a se |deteriora|deteriora| (prin întrebuinţare îndelungată); (despre fiinţe) a-şi pierde puterile, |vigoarea|vigoare|, sănătatea; a se |ramoli|ramoli|. [Var.: răblăgí vb. IV] – Din |rablagiu|rablagiu| (|derivat|derivat| |regresiv|regresiv|). Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

RABDOMIOSARCÓM s. n. tumoare malignă a fibrelor musculare striate. (< fr. rhabdomyosarcome) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

RABATÁ, rabatez, vb. I. Tranz. (Mat.) 1. A roti o |figură|figură| |plană|plan| în jurul unei |drepte|drept| situate în planul figurii. 2. A lăsa în jos; a îndoi, a |plia|plia|. [Var.: rabáte vb. III.] – Din fr. rabattre. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

röntgenologíe s. f., art. röntgenología, g.-d. art. röntgenologíei, var. (după alte surse) |roentgenologíe|roentgenologíe| Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

RÁBLĂ, rable, s.f. (Fam. şi |depr|depreciativ|.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură. 2. Animal bătrân şi slab; |gloabă|gloabă|. 3. Om îmbătrânit şi sleit de puteri, |ramolit|ramolit|. – Cf. bg. %hrăbla% „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.” Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române