UIMÍ, uimesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (şi neaşteptată) mirare, admiraţie, emoţie; a impresiona puternic, a surprinde, a ului. ** (Înv.) A tulbura, a zăpăci, a buimăci. – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UITÍT, -Ă, uitiţi, -te, adj. (Reg.) |Distrat|Distrat|, |visător|visător|. Cf. |%uita%|uita|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UIMEÁLĂ s. v. |minunare|minunare|, |stupefiere|stupefiere|, |surprindere|surprindere|, |uimire|uimire|, |uluială|uluială|, |uluire|uluire|. Sursa: Dicţionar de sinonime

úite-pópa-nu-e-pópa s. n. Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

UIMĂCÍ vb. v. |ameţi|ameţi|, |buimăci|buimăci|, |năuci|năuci|, |zăpăci|zăpăci|. Sursa: Dicţionar de sinonime

ÚITE interj. iată! Sursa: Dicţionar de sinonime

UIMĂCEÁLĂ s. v. |ameţeală|ameţeală|, |buimăceală|buimăceală|, bui-măcire, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală. Sursa: Dicţionar de sinonime

UITĂTÚRĂ, uitături, s.f. Faptul de a se uita; privire, aruncătură de ochi. ** Fel de a se uita, de a privi; |căutătură|căutătură|. – |Uita|Uita| + suf. -ătură. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ÚIMĂ, uime, s.f. (Pop.) |Inflamaţie|Inflamaţie| a |ganglionilor|ganglion| |limfatici|limfatic| (de la gât şi de la subsuori); scurtă. [Var.: |údmă | | s.f.] – Cf. ngr. %ídhma% ” umflătură dureroasă „. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UITĂTÓR, -OÁRE, uitători, -oare, adj. (Rar) |Uituc|Uituc|. ** Care face să uite, aducător de uitare. – |Uita|Uita| + suf. -ător. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române