U^1 s.m. invar. A douăzeci şi şasea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă^2 (8), rotunjită (2), din seria posterioară). Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UCÁZ, ucazuri, s.n. (Înv. şi pop.) |Ordin|ordin|, |ordonanţă|ordonanta|, |decret|decret|. ** Fig. Hotărâre care nu admite discuţie. – Din rus. ukaz. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UBUÉSC, -Ă, ubuéşti, adj. Cu caracter comic, crud şi laş. ** (p. ext.) Grotesc. (cf. fr. ubuesque) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

UBICVITÁTE s.f. v. |ubicuitate|ubicuitate|. Sursa: Dicţionar de neologisme

UBICVÍST, -Ă, ubicvişti, -ste, adj. 1. (Despre plante) Care trăieşte şi se dezvoltă la fel de bine în condiţii de mediu diferite. 2. (Fam.; despre oameni) Care pare a se afla în mai multe locuri deodată. – Din fr. ubiquiste. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UCIGĂTÓR, -OÁRE, ucigători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ucide, care provoacă moartea; nimicitor. [Var.: (rar) |ucizătór|ucizator|, -oare adj.] – Ucig (prez. ind. pop. a lui |ucide|ucide|) + suf. -ător. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UBÍCUU, -UĂ, ubicui, -ue, adj., adv. (Livr.) (Care se află) în acelaşi timp în două sau mai multe locuri. ** (Care este) în orice loc, peste tot. [Pr.: -cu-u] – Din lat. ubique. Sursa: Supliment DEX

UCIGÁŞ, -Ă, ucigaşi, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care a ucis sau a încercat să ucidă pe cineva; |asasin|asasin|, |homicid^1|homicid|. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva. Armă ucigaşă. – Ucig (prez. ind. pop. a lui |ucide|ucide|) + suf. -aş. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UBICUITÁTE s.f. (Livr.) Însuşire atribuită cuiva (de obicei divinităţii) de a putea fi prezent pretutindeni (sau în mai multe locuri) în acelaşi timp. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. ubiquité. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UIDEÓ interj. v. |huideo|huideo|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române