VÁCĂ, vaci, s.f. 1. Animal domestic din specia |bovinelor|bovin|, |femela|femela| |taurului|taur|; p.restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p.gener. carne de bovine. * Expr. S-a dus bou şi a venit (sau s-a întors) vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească intr-o problemă şi care s-a întors mai puţin instruit sau lămurit decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situaţie de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ** |Epitet|Epitet| |injurios|injurios| dat unei femei (grase şi leneşe sau proaste). 2. Compuse: vacă-de-mare = |morsă|morsa|; vaca-domnului = |insectă|insecta| lată şi lunguiaţă, cu aripile superioare de culoare roşie cu două puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

vac, vácuri, s.n. (înv.) veac. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

VA^1 Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor |adverbe|adverb| (undeva, cândva) sau a unor |pronume|pronume| (cineva, careva), cărora le imprimă o nuanţă nehotărâtă. – Din prez. ind. (pers. 3 sg., forma populară) al lui |vrea|vrea|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

V s.m. invar. A douăzeci şi şaptea |literă|literă| a |alfabetului|alfabet| limbii române; |sunet|sunet| notat cu această literă (|consoană fricativă|fricativ| |labiodentală|labiodental| sonoră (4)). [Pr.: ve]. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

vacublíţ s. n. (sil. -bliţ), pl. vacublíţuri Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

vaccinifórm adj. m., pl. vaccinifórmi; f. sg. vaccinifórmă, pl. vaccinifórme Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

VĂCĂRÍŢĂ, văcăriţe, s.f. Femeie care duce la păscut şi păzeşte vacile; văcăreasă. – Văcar + suf. -iţă. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VĂCSUITÓR, -OÁRE, văcsuitori, -oare, s.m. şi f. |Lustragiu|Lustragiu|. [Pr.: -su-i-] – |Văcsui|Văcsui| + suf. -tor. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

vaccínic adj. m., pl. vaccínici; f. sg. vaccínică, pl. vaccínice Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

VĂCĂRÍT s.n. Dare care se plătea în evul mediu în Ţara Românească pentru fiecare cap de vită. – Vacă + suf. -ărit. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române