VĂCĂRÍŢĂ, văcăriţe, s.f. Femeie care duce la păscut şi păzeşte vacile; văcăreasă. – Văcar + suf. -iţă. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VĂCSUITÓR, -OÁRE, văcsuitori, -oare, s.m. şi f. |Lustragiu|Lustragiu|. [Pr.: -su-i-] – |Văcsui|Văcsui| + suf. -tor. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

vaccínic adj. m., pl. vaccínici; f. sg. vaccínică, pl. vaccínice Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

VĂCĂRÍT s.n. Dare care se plătea în evul mediu în Ţara Românească pentru fiecare cap de vită. – Vacă + suf. -ărit. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

văcsuitoáre s. f., g.-d. art. văcsuitoárei; pl. văcsuitoáre Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

vaccinélă s. f., g.-d. art. vaccinélei Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

VĂCĂRÍME s.f. Multe vite mari la un loc. – Din vacă + suf. -ăr-ime. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne

VĂCSUÍT, -Ă, văcsuiţi, -te, adj. (Despre încălţăminte) Uns cu vacs (sau cu cremă de ghete) şi lustruit. – V. văcsuit. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

vaccinatór s. m., adj. m., pl. vaccinatóri; f. sg. şi pl. vaccinatoáre Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

VĂCĂRÍE^1, văcării, s.f. 1. Cireadă de vaci. 2. Loc îngrădit şi amenajat pentru adăpostirea vacilor. – Vacă + suf. -ărie. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române