VĂCĂRÍŢĂ, văcăriţe, s.f. Femeie care duce la păscut şi păzeşte vacile; văcăreasă. – Văcar + suf. -iţă. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VĂCSUITÓR, -OÁRE, văcsuitori, -oare, s.m. şi f. |Lustragiu|Lustragiu|. [Pr.: -su-i-] – |Văcsui|Văcsui| + suf. -tor. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

vaccínic adj. m., pl. vaccínici; f. sg. vaccínică, pl. vaccínice Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

VĂCĂRÍT s.n. Dare care se plătea în evul mediu în Ţara Românească pentru fiecare cap de vită. – Vacă + suf. -ărit. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

văcsuitoáre s. f., g.-d. art. văcsuitoárei; pl. văcsuitoáre Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

vaccinélă s. f., g.-d. art. vaccinélei Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

VĂCĂRÍME s.f. Multe vite mari la un loc. – Din vacă + suf. -ăr-ime. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne

VĂDRĂRÍT s.n. (În sec. XVIII, în Moldova) Dare care se plătea pentru fiecare vadră de vin. – |Vadră|Vadră| + suf. -ărit. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VAD, vaduri, s.n. 1. Loc situat pe cursul unui râu, unde malul e jos şi apa puţin adâncă, permiţând trecerea prin apă de pe un mal pe altul. ** P.gener. Albie, |matcă|matca| (a unei ape curgătoare). ** Canal de irigaţie, jgheab. ** Fig. Loc de trecere; drum, cale; p.ext. loc de scăpare, de salvare. 2. Ţărm, mal, liman. 3. Fig. Loc situat in apropierea unei mari căi de comunicaţie, care asigură unui negustor o clientelă numeroasă; p.ext. sursă bună de câştig. – Lat. vadum. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VĂDRÁR, vădrari, s.m. (În trecut) Persoană însărcinată cu încasarea vădrăritului. – |Vadră|Vadră| + suf. -ar. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române