VĂCĂRÉL s. v. |fluierar|fluierar|, |prundăraş|prundăraş|. Sursa: Dicţionar de sinonime

vacilánt adj. m., pl. vacilánţi; f. sg. vacilántă, pl. vacilánte Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

VACCINÁBIL, -Ă, vaccinabili, -e, adj. Care poate fi |vaccinat|vaccina|. – Din fr. vaccinable. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VĂCĂREÁSĂ, văcărese, s.f. Văcăriţă. – Văcar + suf. -easă. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

văcí, văcésc, vb. IV refl. (reg.) a se întinde, a se culca. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

VACCINÁ, vaccinez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un |vaccin|vaccin|. – Din fr. vacciner. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VĂCĂRÁŞ s. v. |lipitoare|lipitoare|, |păpăludă|păpăludă|. Sursa: Dicţionar de sinonime

VACCINOTERAPÍE s.f. Metodă de |imunizare|imunizare| activă a organismului uman şi animal sau de tratare a unor boli prin administrare de |vaccinuri|vaccin|. – Din fr. vaccinothérapie. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VACCÍN, vaccinuri, s.n. 1. Produs biologic preparat din |germeni|germen| |patogeni|patogen| sau din secreţii microbiene, care se administrează prin injecţii sau pe cale bucală unui om sau unui animal în scop preventiv (pentru a căpăta |imunitate|imunitate| împotriva bolilor infecţioase) sau curativ. 2. Administrare a unui vaccin (1); vaccinare. 3. (Concr.) Urmă, semn, cicatrice rămasă pe corp în urma administrării unui vaccin (1). – Din fr. vaccin, lat. vaccinus. Cf. it. %vaccino%. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VĂCÁR, văcari, s.m. 1.Persoană care duce la păscut şi păzeşte vacile. 2. (Art.) Constelaţie din emisfera boreală, situată în apropierea Carului Mare. – Lat. vaccarius. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române