IACNÍE s.f. v. iahnie. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IÁHTMEN s.m. v. |iahtman|iahtman|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IACÍNT, iacinţi, s.m. (Livr.) |Zambilă|Zambilă| (Hyacinthus orientalis). [Var.: hiacínt, hiacinţi s.m.] – Din fr. jacinthe. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IÁHTMAN, iahtmani, s.m. |Sportiv|Sportiv| care practică |iahtingul|iahting|. [Scris şi: yachtman. – Var.: iáhtmen] – Din fr. yachtman, engl. yachtsman. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IÁCHTING s.n. v. |iahting|iahting|. Sursa: Include definiţii care nu există în nici unul din celelalte dicţionare

iamurlác (-curi), s.n. – Pieptar ţărănesc. – Var. imurlac. Tc. yamurluk (Lokotsch 924; Tiktin). După Scriban, ar fi cuvînt identic cu iarmurcă, s.f. (bonetă tipică a evreilor din Mold.), cuvînt rar (Cezar Petrescu îl foloseşte), care pare a fi fost influenţat de iarmaroc. Sursa: Dicţionarul etimologic român

IÁMBIC, -Ă, iambici, -ce, adj. Care aparţine iambilor, privitor la |iambi|iamb|; scris în iambi. * Metru iambic = |sistem de versificaţie|versificaţie| care are la bază iambul. – Din fr. iambique, lat. iambicus. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

iárbă-álbă s. f. Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

IAMB, iambi, s.m. |Picior|Picior| de |vers|vers| compus din două silabe, dintre care, în |prozodia|prozodie| antică, prima este scurtă şi a doua lungă, iar în prozodia modernă, prima este neaccentuată, iar cea de-a doua accentuată. – Din fr. iambe, lat. iambus. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

iárba-ácului s. f. Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române