IÁMA s.f. art. (În expr.) A da iama = |a da năvală|năvală|, a se repezi. A da iama prin… = a risipi, a distruge (un bun). – Din tc. yama. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IÁRĂŞI adv. |Iar (I.1)|iar|. – Iară + şi. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IÁLOVIŢĂ, ialoviţe, s.f. (Înv. şi reg.) |Vacă|Vacă| mare şi grasă. – Din bg., scr. jalovica. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IÁRĂ adv., conj. v. iar. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ialovăţ, ialovéţi, s.m. (reg.) ienupăr. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

IAR adv., conj. I. Adv. 1. |Încă o dată|dată|, din nou; iarăşi. 2. |De asemenea|asemenea|, la fel. II. Conj. 1. (Adversativ) |Dar|Dar|, însă. 2. (Copulativ) |Şi|Şi|. [Var.: iáră adv., conj.] – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IALOMIŢEÁNCĂ, ialomiţence, s.f. Femeie născută şi crescută în judeţul Ialomiţa. ** Locuitoare din judeţul Ialomiţa. – Ialomiţean + suf. -că. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IAPRÁC s.m. (Iht.; reg.) |Somn|Somn| mic. – Din tc. yaprak „foaie, frunză”. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IALOMIŢEÁN, -Ă, ialomiţeni, -e, s.m., adj. 1. S.m. Persoană născută şi crescută în judeţul Ialomiţa. 2. Adj., s.m. (Locuitor) din judeţul Ialomiţa. – Ialomiţa (n. pr.) + suf. -ean. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IAPÍGI s. pl. (IST.) mesapi (pl.). Sursa: Dicţionar de sinonime