iáină, iáine, s.f. (înv.) hienă. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

IANUÁRIE s.m. Prima |lună|lună| a anului, având 31 de zile; gerar; cărindar. [Pr.: -nu-a-. – Var.: ianuár s.m.] – Din sl. ijanuarij. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

iaieciníţă s.f. (înv.) papară (de ouă), scrob, papă. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

IANUÁR s.m. v. ianuarie. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IAÍDO s. f. arta luptei cu sabia, în Japonia. (< cuv. jap.) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

IANICÉR s.m. v. ienicer. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IAHTSMÁN \~i m. Sportiv care practică sportul cu iahtul. /

iangîn (-nuri), s.n. – Incendiu. Tc. yangin (Şeineanu, III, 66; Lokotsch 942). Sec. XVIII, înv. Sursa: Dicţionarul etimologic român

IAN interj. (Pop.) Ia! (1, 2). – Ia + ni (= ne). Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

iamurlác (-curi), s.n. – Pieptar ţărănesc. – Var. imurlac. Tc. yamurluk (Lokotsch 924; Tiktin). După Scriban, ar fi cuvînt identic cu iarmurcă, s.f. (bonetă tipică a evreilor din Mold.), cuvînt rar (Cezar Petrescu îl foloseşte), care pare a fi fost influenţat de iarmaroc. Sursa: Dicţionarul etimologic român