iangîn (-nuri), s.n. – Incendiu. Tc. yangin (Şeineanu, III, 66; Lokotsch 942). Sec. XVIII, înv. Sursa: Dicţionarul etimologic român

IAN interj. (Pop.) Ia! (1, 2). – Ia + ni (= ne). Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

iamurlác (-curi), s.n. – Pieptar ţărănesc. – Var. imurlac. Tc. yamurluk (Lokotsch 924; Tiktin). După Scriban, ar fi cuvînt identic cu iarmurcă, s.f. (bonetă tipică a evreilor din Mold.), cuvînt rar (Cezar Petrescu îl foloseşte), care pare a fi fost influenţat de iarmaroc. Sursa: Dicţionarul etimologic român

IARBĂ-DE-CÁLE s. v. |pătlagină|pătlagină|. Sursa: Dicţionar de sinonime

iárba-cănăráşului s. f. Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

IARBA ALBÍNELOR s. v. |melisă|melisă|, |roiniţă|roiniţă|. Sursa: Dicţionar de sinonime

IARBĂ-DE-BOU SĂLBÁTICĂ s. v. |miruţă|miruţă|. Sursa: Dicţionar de sinonime

iárba-câmpului s. f. Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

IARBĂ-DE-BOÁLE s. v. |usturoiţă|usturoiţă|. Sursa: Dicţionar de sinonime

IARBA-CÂINELUI s. v. |pieptănariţă|pieptănariţă|. Sursa: Dicţionar de sinonime