UGUÍ, pers. 3 úguie, vb. IV. Intranz. (Despre |porumbei|porumbel| şi |turturele|turturea|) A scoate sunete caracteristice speciei; a |gânguri|gânguri| (2). – |Onomatopee|Onomatopee|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UDEÁLĂ, udeli, s.f. (Pop.) 1. Loc ud, umed, plin de apă; |umezeală|umezeală|. 2. |Băutură|Băutură| (|alcoolică|alcoolic|). – |Ud|Ud| + suf. -eală. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UCLÉI s. v. |albişoară|albişoară|, |obleţ|obleţ|, |sorean|sorean|. Sursa: Dicţionar de sinonime

ugolínţă, ugolínţe, s.f. (înv.) piatră unghiulară. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

UDĂTURÍCĂ s.f. (Rar) Diminutiv al lui udătură. – |Udătură|Udătură| + suf. -ică. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UCIZĂTÓR, -OÁRE adj. v. |ucigător|ucigator|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UITĂTÓR, -OÁRE, uitători, -oare, adj. (Rar) |Uituc|Uituc|. ** Care face să uite, aducător de uitare. – |Uita|Uita| + suf. -ător. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UÍM s.n. v. uium. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne

UITÁT adj. (înv.) nepomenit. (Lucruri \~.) Sursa: Dicţionar de sinonime

UITÁRE, uitări, s.f. 1. Faptul de a uita, de a nu-şi aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricărei amintiri. * Uitare de sine = a) |visare|visare|, |reverie|reverie|; b) |nepăsare|nepăsare| (|altruistă|altruist|) faţă de interesele proprii. * Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-şi amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite. ** |Rătacire|Rătacire| |morală|moral|. 2.. Fig. |Nefiinţă|Nefiinţă|, |neant|neant|. – V. |uita|uita|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române