TĂBĂCĂRÉSC, -EÁSCĂ, tăbăcăreşti, adj. Care aparţine tăbăcarilor, privitor la |tăbăcari|tăbăcar|. * Lână tăbăcărească = lână care se smulge de pe pielea de oaie dată la |tăbăcit|tăbăci|. – Din tăbăcar + suf. -esc. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne

tabacóză s. f., pl. tabacóze Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

TĂBĂCĂREÁSCĂ s.f. Numele unui joc de cărţi. – Din tăbăcăresc. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne

TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; |argăsitor|argăsitor|. ** (Substantivat, n.) Butoi în care se ţine |argăseala|argăseala|. – |Tăbăci|Tăbăci| + suf. -tor. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

TĂBĂCĂREÁSĂ s. (rar) tăbăcăriţă, (reg.) argăsă-riţă, dubălăreasă. (E \~ de profesie.) Sursa: Dicţionar de sinonime

TĂBĂCÍT^1 s.n. Tăbăcire. – V. tăbăci. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

TĂBĂCÍRE, tăbăciri, s.f. Acţiunea de a tăbăci şi rezultatul ei; tăbăceală, tăbăcit^1, argăsire, argăseală, argăsit, tanaj. – V. tăbăci. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

TABACIÓC s.n. (Reg.) |Tutun|Tutun|. – Din ucr., rus. tabaciok. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

TĂBĂCÍE s. v. |argăsitorie|argăsitorie|, |tăbăcărie|tăbăcărie|. Sursa: Dicţionar de sinonime

TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A transforma pielea brută, cu ajutorul |tananţilor|tanant|, într-un produs moale, |suplu|suplu|, |impermeabil|impermeabil|, |elastic|elastic| şi rezistent; a |argăsi|argăsi|. ** Fig. (Glumeţ) A |snopi|snopi| în bătăi. – Din |tabac|tabac|^2. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne