SABLÁT, -Ă, sablaţi, -te, adj. (Despre suprafaţa unor piese metalice) Curăţat, netezit prin sablare. – V. |sabla|sabla|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

săbietúră, săbietúri, s.f. (reg.) semn făcut de om la urechile oilor (pentru identificare). Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

SABATIZÁRE s. (BIS.; la mozaici) (rar) sabatism. Sursa: Dicţionar de sinonime

SABLÁRE, sablări, s.f. Acţiunea de a sabla şi rezultatul ei; sablaj – V. |sabla|sabla|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

săbieríe^1, săbieríi, s.f. (înv.) locul unde se făceau sau se vindeau săbii. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

SABATÍSM s. v. |sabatizare|sabatizare|. Sursa: Dicţionar de sinonime

SABLÁNT, sablanţi, s.m. Jet de nisip folosit la |sablare|sablare|. – Sabla + suf. -ant. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

săbiére, săbiéri, s.f. (înv. şi reg.) tăiere cu sabia; sabrare, săbuire. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. De |sabat|sabat|. * An sabatic = an de studiu acordat universitarilor din anumite state, în care aceştia sunt scutiţi de obligaţiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

SABLÁJ s.n. |Sablare|Sablare|. – Din fr. sablage. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române