SABÍN, -Ă, sabini, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care făcea parte din populaţia |latină|latin| ce locuia în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparţine, care este caracteristic sabinilor (1) privitor la sabini. – Din lat. Sabini, fr. Sabins. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

SABAYON s.n. Sos spumos preparat cu şampanie sau vin, fie picant (pentru preparate de peşte sau crustacee), fie dulce (pentru dulciuri şi fructe); din fr. sabayon. – V. şi |zabaion|zabaion| Sursa: Dicţionar gastronomic explicativ

sablatoáre s. f., g.-d. art. sablatoárei; pl. sablatoáre Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

SĂBIÍŢĂ s. v. |sabie|sabie|, |sabiţă|sabiţă|, |săbioară|săbioară|, |săbiuţă|săbiuţă|. Sursa: Dicţionar de sinonime

SĂBĂU s. v. |blănar|blănar|, |cojocar|cojocar|, |croitor|croitor|. Sursa: Dicţionar de sinonime

SABLÁT, -Ă, sablaţi, -te, adj. (Despre suprafaţa unor piese metalice) Curăţat, netezit prin sablare. – V. |sabla|sabla|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

săbietúră, săbietúri, s.f. (reg.) semn făcut de om la urechile oilor (pentru identificare). Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

SABATIZÁRE s. (BIS.; la mozaici) (rar) sabatism. Sursa: Dicţionar de sinonime

SABLÁRE, sablări, s.f. Acţiunea de a sabla şi rezultatul ei; sablaj – V. |sabla|sabla|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

săbieríe^1, săbieríi, s.f. (înv.) locul unde se făceau sau se vindeau săbii. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme