SABATÍSM s. v. |sabatizare|sabatizare|. Sursa: Dicţionar de sinonime

SABOTÁJ, sabotaje, s.n. Acţiune având ca scop împiedicarea bunului mers al unei activităţi, în special frânarea desfăşurarii normale a unui proces de producţie. – Din fr. sabotage. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

Sabotaj (substantiv) – Acțiune intenționată de a distruge, a deteriora sau a împiedica funcționarea normală a unui mecanism, a unui sistem, a unui plan, a unei organizații etc., în scopul de a cauza pagube sau de a împiedica succesul unei activități.

Exemple de utilizare:

1. Într-un context industrial:
   • Angajații nemulțumiți au fost acuzați de sabotaj după ce mai multe utilaje au fost defectate intenționat.
2. În politică:
   • Opoziția a acuzat guvernul de sabotaj economic prin măsurile adoptate recent.
3. În literatură sau filme:
   • Romanul descrie un act de sabotaj comis de partizani împotriva ocupanților, distrugând un pod strategic.
4. În sport:
   • Echipa a suspectat un sabotaj după ce echipamentul lor a fost găsit deteriorat înaintea competiției.

ŞABLONÁRE, şablonări, s.f. Acţiunea de a şablona şi rezultatul ei. – V. |şablona|şablona|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

SABOTÁ, sabotez, vb. I. Tranz. A împiedica (prin uneltiri) bunul mers al unei acţiuni; spec. a frâna intenţionat desfăşurarea normală a unui proces de producţie. – Din fr. saboter. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ŞABLONÁRD, -Ă, şablonarzi, -de, adj. Lipsit de originalitate, de spirit inventiv, cu şabloane (2); stereotip. – Şablon + suf. -ard. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

SABÓT, saboţi, s.m. 1. (Mai ales la pl.) Încălţăminte făcută dintr-o bucată de lemn scobit sau dintr-o talpă de lemn cu feţe de piele groasă. 2. Îmbrăcăminte metalică de protecţie fixată la capătul unui pilon care trebuie înfipt în pământ; papuc. 3. Organ al frânei care serveşte la micşorarea vitezei sau la oprirea unei maşini. ** Dispozitiv care se montează pe o şină de cale ferată pentru a frâna sau a opri vagoanele. – Din fr. sabot. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ŞABLONÁR, şablonari, s.m. (Rar) Lucrător care foloseşte şabloane (1). – Şablon + suf. -ar. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

SABORDÁRE, sabordări, s.f. Acţiunea de |a saborda|saborda| şi rezultatul ei; sabordaj. – V. saborda. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ŞABLONÁ, şablonez, vb. I. Tranz. (Rar) A trasa cu şablonul (1) contururile unei piese; a fasona ceva controlând cu şablonul (1). – Din şablon. Cf. germ. %schablonieren%. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

SABORDÁJ, sabordaje, s.n. |Sabordare|Sabordare|. – Din fr. sabordage. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române