macétă s. f., pl. macéte Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

MĂCÉL, măceluri, s.n. Acţiune sângeroasă, îndreptată de obicei împotriva unei mulţimi fără apărare; omor (în masă); |masacru|masacru|, |carnaj|carnaj|. ** Fig. Război, luptă (sângeroasă). – Din |măcelări|măcelări| (|derivat regresiv|regresiv|). Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

MĂCĂU s. v. |baston|baston|, |bâtă|bâtă|, |ciomag|ciomag|, |cotor|cotor|, |măciucă|măciucă|, |picior|picior|, |rădăcină|rădăcină|, |toiag|toiag|. Sursa: Dicţionar de sinonime

MĂCÉŞ, măceşi, s.m. Gen de |arbuşti|arbust| cu spini, cu flori roşii, trandafirii, galbene sau albe şi cu |fructe roşii|maceasa|; trandafir sălbatic, cacadâr, rujă, răsură^2, rug^1. (Rosa). [Var.: măciéş s.m.] – Et.nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

MACEDOROMẤNCĂ, macedoromânce, s.f. |Aromâncă|aroman|. – Macedoromân + suf. -că. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

MACÁT, macaturi, s.n. Cuvertură de lână, de bumbac etc. (cu desene); |scoarţă|scoarţă| sau covor care se pune pe pereţi. – Din tc. makat. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

MACERATÓR, maceratoare s.n. Recipient folosit pentru |macerare|macera|. – Din fr. macérateur. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

macedoromână (idiom) s. f., g.-d. art. macedoromânei Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

macasár s. m., pl. macasári Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

MACERAŢIÚNE s.f. v. |maceraţie|maceraţie|. Sursa: Dicţionar de neologisme