ZĂBOVÍ, zăbovesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A lucra prea încet, a nu se grăbi; a întârzia. 2. Intranz. A sta prea mult timp într-un loc; a întârzia. ** Tranz. A face pe cineva să întârzie, reţinându-l, oprindu-l, silindu-l să aştepte. 3. Ref. (Înv.) A se ocupa, a-şi pierde vremea (cu cineva). [Var.: zăbăví vb. IV] – Din sl. zabaviti. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂBĂLÓS, -OÁSĂ, zăbăloşi, -oase, adj. Cu zăbale (2); bălos; murdar, nespălat. – Zăbală + suf. -os. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

zaclináci s.m. (înv.) |conjurat|conjurat|. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

ZĂBUNÁŞ, zăbunaşe, s.n. Diminutiv al lui |zăbun|zabun|; zăbunel. [Var.: zobonáş s.n.] – Zăbun + suf. -aş. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZACHERLÍNĂ s.f. Numele unui insecticid folosit în trecut. – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂBUNÁR, zăbunari, s.m. Persoană care face sau vinde zăbune. Zăbun + suf. -ar. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZACÉTIE, zacétii, s.f. (Înv.) Procreare, naştere. (din sl. začatije) Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZĂBÚN, zăbune, s.n. 1. Haină bărbătească purtată de ţărani, făcută din lână sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau fără mâneci, împodobită cu cusături. 2. Anteriu lung şi larg purtat de preoţi şi de călugări. 3. (Înv.) Haină lungă, fără mâneci, confecţionată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. [Var.: zobón s.n.] – Din bg. zabun. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂCÉRE, zăceri, s.f. Faptul de |a zăcea|zacea|; zăcut^1. * Expr. A cădea la zăcere = a cădea la pat, a se îmbolnăvi greu. – V. zăcea. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂBROÁNĂ s.f. (Banat) Cămară de alimente. (cf. zăbrea) Sursa: Dicţionarul etimologic român