ZĂBREÁ, zăbrele, s.f. 1. Gratie. 2. Fiecare dintre barele de fier sau de lemn ale unui gard sau ale unui grilaj. 3. Fiecare dintre barele unei grinzi formate dintr-o reţea de bare îmbinate la capete. [Var.: zebreá s.f.] – Din sl. zabralo. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂDĂRẤRE, zădărâri, s.f. Acţiunea de a zădărî şi rezultatul ei. [Var.: zădăríre s.f.] – V. zădărî. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂCĂTOÁRE, zăcătóri [şi zăcătoáre] s.f. 1. Vas mare cu doage, în care se păstrează vinul sau rachiul şi care se umple mereu din alte butoaie; cadă ** Vas mare cu gura largă, îngropat în pământ, în care se adună şi se strivesc strugurii, pentru a fi lăsaţi să fiarbă. 2. Vas mare de lemn, căptuşit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ** Vas în care se depozitează provizoriu peştele la |cherhana|cherhana|. 3. Denumită şi piatră zăcătoare = (într-o moară de apă) piatră (fixă) aflată în partea inferioară a morii, deasupra căreia se roteşte piatra alergătoare (mobilă). 4. Loc unde stau vitele la odihnă ziua; (în special) Loc la stână unde se odihnesc oile după muls; |stanişte|stanişte|. (din zăcea) [şi DLRLC] Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZĂBRÁNIC, zăbranice, s.n. Ţesătură fină de mătase, de borangic sau de lână (de culoare neagră); văl făcut dintr-o asemenea ţesătură ** Spec. Văl de doliu; pânză care se pune la casa unui mort sau la uşa bisericii când mortul este depus acolo. – Din bg. zabradnik. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZADÁR s.n. (Rar) Inutilitate, zădărnicie. * Loc adv. (Curent) În zadar = degeaba, fără folos, zadarnic, în deşert, în van. [Var.: zădár s.n.] – Din sl. za darŭ. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂCĂŞÍE s.f. (Reg.) |Zăcăşeală|zacaseala| (1). – Zăcaş + suf. -ie. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂBRÁN, zăbráne, s.n. (Banat) Pădure, codru. (din sb. zabran) Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZÁDĂ, zade, s.f. Arbore răşinos cu frunze lungi în formă de ace, care cad toamna, cu lemn tare şi durabil, foarte preţuit. (Larix decidua) – Lat. pop. daeda (=taeda). Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂCĂŞEÁLĂ, zăcaşeli, s.f. (Reg.) 1. Răutate, ură, invidie, dorinţă de răzbunare, zăcăşie. 2. Lâncezeală, boală; inerţie, nepăsare. – Zăcaş + suf. -eală. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZABRÁC s.n. (Înv.) 1. Mustrare aspră; ocară. 2. Încercare grea; primejdie. – Et. nec. Cf. rus. %zabrak%. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române