ZÁBRĂ, zabre, s.f. Plantă erbacee cu tulpina |pubescentă|pubescenta| şi cu flori purpurii (Galeopsis pubescens). – Et. nec. Cf. zebră. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂCÚT^1 s.n. |Zăcere|zacere|. – V. zăcea. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂCĂRÍ, zăcăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A lâncezi, a lenevi. – Din zăcare. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂBOVITÓR, -OÁRE, zăbovitori, -oare, adj. (Înv.) |Zăbavnic|zabavnic|. – Zăbovi + suf. -tor. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZACÚSCĂ, zacuşte, s.f. Gustare, aperitiv: spec. preparat culinar făcut din vinete, gogoşari, ceapă etc., prăjite în ulei, ori din peşte cu garnitură de legume. – Din rus. zakuska. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂCÁRE, zăcări, s.f. (Reg.) Boală grea şi îndelungată, zăcere. * Expr. A cădea în (sau la) zăcare = a se îmbolnăvi greu. – Zăcea + suf. -are. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂBOVÍT, -Ă, zăboviţi, -te, adj. (Înv.) Întârziat; amânat. – V. zăbovi. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZACÓN, zacoáne, s.n. 1. (Mold.) Ordin. 2. (Banat) Obicei, datină. (din sb. zakon) Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZĂCĂMẤNT, zăcăminte, s.n. Acumulare naturală de substanţe minerale utile, cu forme şi dimensiuni variate. – Din zăcea (după fr. gisement). Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂCNÁTĂ, zăcnáte, s.f. (Var.) |Zăgneată|Zăgneată|. Sursa: Dicţionarul etimologic român