ZĂBUNÁŞ, zăbunaşe, s.n. Diminutiv al lui |zăbun|zabun|; zăbunel. [Var.: zobonáş s.n.] – Zăbun + suf. -aş. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂGNÉATĂ s.f. (Reg.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. * Expr. A da zăgneată focului = a înteţi focul. – Din rus. zagneta, ucr. zahnit. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂGẤLNĂ s.f. (Var.) |Zăgârnă|Zăgârnă|. Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZADÁRNIC, -Ă, zadarnici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este fără folos, fără rost, nefolositor, inutil. 2. (Înv.) Vanitos, trufaş, îngâmfat. [Var.: zădárnic, -ă adj.] – |Zadar|Zadar| + suf. -nic. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂGNÁTĂ, zăgnáte, s.f. (Var.) |Zăgneată|Zăgneată|. Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZAGÁIE s.f. Suliţă la popoarele primitive. (din fr. zagaie) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

ZĂDĂRÍT, -Ă adj. V. |zădărât|zadarat|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂGĂZUÍT, -Ă, zăgăzuiţi, -te, adj. Barat, îndiguit, oprit pe loc, îngrădit. – V. zăgăzui. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZAFLÁ, záflu, vb. I. (Înv.) Afla. (prep. za^1 + vb. afla) Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZĂDĂRÍRE s.f. V. zădărâre. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române