ZĂGÁZ, zăgazuri, s.n. 1. Stăvilar, baraj. * Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torenţiale. 2. Fig. Oprelişte, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braţ derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. 4. Întăritură de protecţie făcută în ţărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. – Cf. scr. %zagata, zagatiti%. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂDÚV s.n. (Mold., Var.) |Zăduf|Zăduf|. Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZĂDĂRÂTÓR, -OÁRE, zădărâtóri, -oáre, adj. Iritant, agasant, enervant. (din zădărî + suf. -tor; cf. |ijderi|ijderi|) Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZĂGÁSTRU s.n. (Var.) |Zăgaz|Zăgaz|. Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZĂDUŞÍ, zăduşésc, vb. IV. Tranz. A sufoca. (din sl. zadušiti) Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZĂGÁŞTINĂ, zăgaştine, s.f. (Reg.) Plasă de pescuit. – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂDUHÓS, -OASĂ, adj. (Înv.) (Despre vreme) Înăbuşitor, sufocant. (din zăduf) Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZĂGÁŞ, zăgaşe, s.n. (Înv.) Canal, şanţ. – Contaminare între zăgaz şi făgaş. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂDÚH s.n. v. |zăduf|zaduf|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂGẤRNĂ, zăgârne, s.f. (Reg.) Săculeţ de pânză folosit la stână pentru a strecura brânza; sedilă. – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române