LABIRÍNTIC, -Ă, labirintici, -ce, adj. (Rar) Care aparţine labirintului, privitor la labirint, ca de labirint; întortocheat. – Din fr. labyrinthique. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LABIÁL, -Ă, labiali, -e, adj. Care aparţine buzelor, privitor la buze. Muşchi labial. ** (Despre sunete) Care se articulează cu participarea buzelor. O şi u sunt vocale labiale, iar b, f, m, p şi v, consoane labiale. * (Substantivat, f.) O este o labială. * (Adverbial) B se articulează labial. [Pr.: -bi-al] – Din fr. labial. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LABORIÓS, -OÁSĂ, laborioşi, -oase, adj. 1. (Despre manifestările, creaţiile etc. oamenilor) Care cere multă muncă, care necesită încordare, efort şi osteneală. Cercetări laborioase. 2. (Despre oameni) Care lucrează (şi produce) mult; sârguincios. [Pr.: -ri-os] – Din fr. laborieux, lat. laboriosus. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LABIRINTECTOMÍE s. f. excizie a labirintului urechii. (< fr. labyrinthectomie) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

labiacée s. f., pl. labiacée Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

LABORATÓRIU s.n. v. |laborator|laborator|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LABIRÍNT, labirinturi, s.n. 1. Construcţie cu un mare număr de camere şi de galerii, în care orientarea este extrem de dificilă; dedal. ** Grup decorativ de arbuşti care alcătuiesc alei întortocheate. ** Fig. Încurcătură, încâlcitură de drumuri în care te orientezi cu greutate; p. ext. problemă, situaţie încurcată, fără ieşire. 2. (Tehn.) Dispozitiv format din camere şi compartimente foarte înguste, folosit în diverse instalaţii pentru a lungi parcursul unui fluid şi a-i diminua astfel viteza. 3. Totalitatea cavităţilor (şi a organelor) care formează urechea internă. – Din fr. labyrinthe, lat. labyrinthus. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LABFERMÉNT, labfermenţi, s.m. (Biochim.) |Cheag (1)|Cheag|. – Din fr. labferment. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LABORATÓR, laboratoare, s.n. Local sau încăpere prevăzută cu instalaţii speciale, aparate şi instrumente pentru experienţe ştiinţifice şi lucrări practice în domeniul ştiinţelor experimentale sau aplicate. [Var.: (înv.) laboratóriu s.n.] – Din germ. Laboratorium, fr. laboratoire. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LABIOVELÁR, -Ă, labiovelari, -e, adj. (Despre consoane) A cărei articulare se realizează concomitent prin rotunjirea buzelor şi atingerea limbii de vălul palatului. * (Substantivat, f.) În cuvântul latinesc „aqua”, qu este o labiovelară. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. labiovélaire. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române