jagardeá (-éle), s.f. – (Arg.) Om zăpăcit, aiurit. Origine necunoscută. Ar putea fi o combinaţie expresivă a lui javră cu jigodie, care au acelaşi sens. Sursa: Dicţionarul etimologic român

jăcmán, jăcmánuri, s.n. (înv.) jaf mare; jăcmănie. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

JÁLOBĂ s.f. v. jalbă. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

jălăríe s.f. (înv.) jale, jelanie. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

jâg, s.n. – v. |jig^1|jig|. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

JACKPÓT [JÉCPOT] s. n. potul cel mare, la jocurile mecanice; (fig.) mare lovitură. (< engl. jack-pot) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

JÁLNIC, -Ă, jalnici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Foarte trist, dureros * Care provoacă milă; nenorocit; vrednic de compătimit; lamentabil, deplorabil. – Jale^1 + suf. -nic. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

JALÁPĂ s.f. Răşină extrasă din rădăcina plantei Exogonium purga, utilizată sub formă de pulbere în farmacie pentru proprietăţile ei purgative. – Din fr. jalap, sp. jalapa. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

JAF, jafuri, s.n. 1. Furt săvârşit prin violenţă; jefuire, jecmăneală. * Loc. vb. A face jaf = a jefui, a prăda. * (Înv.; concr.) Lucruri jefuite, pradă. 2. (Fam.) Consum, cheltuială fără măsură, risipă; distrugere. * Expr. Jaf în ciuperci! se spune pentru a arăta nepăsare faţă de o pagubă considerată neînsemnată. [Var.: (înv.) jac s.n.] – Din pol. žak. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

JACK, jackuri, s.n. V. |geac|geac|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române