Category Archives: Eveniment - Page 28

Umberto Eco a murit

Umberto Eco

Umberto Eco; foto litalieatoulouse.com

Scriitorul si filozoful italian Umberto Eco, autorul celebrului roman „Numele trandafirului„, a decedat, vineri seara, la varsta de 84 de ani, scrie Reuters citat de Hotnews.

Moartea lui Eco a fost anuntata de familia sa, potrivit La Republica.

A fost un exemplu extraordinar de intelectualism, combinand o inteligenta unica a trecutului cu o capacitate neobosita de a anticipa viitorul„, a declarat premierul italian Matteo Renzi.

„Republica Poetică” – seară de poezie contemporană românească la Berlin

În cadrul parteneriatului de succes dintre ICR Berlin şi Literaturwerkstatt Berlin, va avea loc şi în acest an o seară de lirică contemporană românească. Se continuă astfel tradiţia inaugurată prin seriile LivePoesie şi ProsaNacht din 2009, 2011 şi 2013. La prezenta ediţie, selecţia autorilor a fost făcută atât pe criterii regionale – spre a fi acoperite toate zonele ţării, cât si în funcţie de mesajul liric pe care fiecare îl practică. Astfel, bogăţia de variaţiuni poetice va cuprinde poetică relaţională (Răzvan Ţupa), lirică introspectivă (Krista Szocs), cinism (Dmitri Miticov), dezrădăcinare (Corina Bernic), experienţă istorică (Moni Stănilă), violenţă (Vlad Drăgoi) şi marginalizare (Viku Zen). Între lecturi vor avea loc momente muzicale asigurate de Bandesnaci precum și binevenite pauze de discuții. Seara literară  din Republica Poetică se prezintă ca un continuum de muzică și poezie ce se  întinde pe parcursul a câteva ore. Publicul poate intra și ieși ori de câte ori dorește, mai ales că în curtea interioară din Kulturbrauerei i s-a mai pregătit o surpriză.  Marcând 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876)  Modulab va prezenta o hipnotică proiecție holografică cu mapare, ce are ca focus  Coloana Infinitului, precum și diverse alte motive și simboluri tradiționale românești.

În prealabil, în cadrul unui atelier de traducere organizat de ICR Berlin, versurile celor șapte poeți au fost traduse în limba germană de către o echipă de traducători coordonată de Eva Ruth Wemme. Traducerile realizate de Anca Ilea (Vlad Dragoi, Razvan Tupa), Anke Pfeifer ( Moni Stanila), Mara Radulescu (Dimitri Miticov, Razvan Tupa), Christiane Hoyer ( Viku Zen), Hubertus Wester Ebbinghaus (Viku Zen), Daniela Duca (Krista Szöcs), şi Laura Hordoan (Viku Zen), vor fi publicate într-o broşură ilustrată, care va fi pusă la dispoziţia publicului.

Răzvan Ţupa (n. 1975, Brăila) a publicat trei volume de poezie, „fetiş – o carte românească a plăcerii” (2001), „corpuri româneşti” (2005) şi „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” (2011). Anul trecut a apărut „Poeticile cotidianului de la seri de literatură în mişcare la Republica poetica” (Casa de Pariuri Literare), o prezentare detaliată a evenimentelor sale concepute şi adaptate pentru spaţii neconvenţionale. Este membru Pen Club România. A participat la lecturi şi ateliere de poezie Berlin, Bratislava, New York, Paris, Roma, Stockholm şi Tel Aviv.

Vlad Drăgoi (n. 1987, Brașov) – A urmat cursurile Facultăţii de Litere din Braşov. A debutat cu volumul de proză „Istoria artelor sau memoriile unui veleitar incognito”, la editura ieşeană Lumen, în 2009. În 2013 a urmat volumul de poezie „Metode”, la Casa de Editură Max Blecher. În 2015 revine cu volumul de poezie „Eschiva”, publicat la editura Cartea Românească, şi cu scurt-metrajul „Elsa”. Ar vrea să facă în poezia lui romînească ce au făcut Craven, Hooper şi Carpenter cu filmele în anii 70. În prezent lucrează ca librar.

Dmitri Miticov (n. 1980, Târgovişte) – A absolvit Facultatea de Matematică din Braşov. A debutat în 2006 cu „Efectul de peliculă”, cu numele său real. În acelaşi an a început să publice pe internet sub numele Dmitri Miticov, asumîndu-şi biografia ficţională a poetului basarabean din Dubăsari. Poeziile au alcătuit volumul „Numele meu e Dmitri” (2010), ocazie cu care autorul a preluat numele personajului cărţii. A mai publicat volumele „Dmitri: uite viaţa” (2012) şi „Dmitri: genul cinic” (2015) Trăieşte în Bucureşti şi lucrează în domeniul bancar.

Krista Szöcs (n. 1990, Sibiu) – A terminat masterul la Facultatea de Litere şi Arte din Sibiu, cu o disertaţie despre post-punk şi poezie. Face parte din grupul Zona Nouă şi este redactor la Uniunea Arhitecţilor din România, filiala Sibiu. În anul 2013 a debutat editorial cu volumul de poezie „Cu genunchii la gură” (Charmides), pentru care a câştigat Premiul Naţional de Poezie „Iustin Panţa”, a fost nominalizată la Premiul Naţional „Mihai Eminescu” şi la Gala Tinerilor Scriitori, pentru titlul de „Tânărul poet al anului 2013″.

Viku Zen (n. 1989, București) – Poet performer, compozitor de muzică experimentală şi artist vizual, trăieşte şi lucrează la Bucureşti. Linceţiat în Sculptură a participat la mai multe expoziţii personale sau de grup, printre care Beat Genaration Reborn/ Club Legere, Bucureşti; Contempora 6 – Expoziţia Tinerilor Artişti/ Alchemia, Bucureşti şi UNarte la 150 de ani/ Sala Dalles, Bucureşti. În 2013 i-a apărut volumul de versuri „A iubi nu e verb”, iar în 2016 „Anestezicul din palmă”, ambele la Editura Tracus Arte.

Moni Stănilă (n. 1978,  Timişoara) – A studiat teologia ortodoxă la Timişoara şi Sibiu. Din 2010 trăieşte la Chişinău, unde lucrează în presă ca editorialistă la ziarul Timpul de dimineaţă şi organizează cenaclul literar Republica al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova. A publicat jurnalul de convertire „Iconostas” (Graphe, 2007), volumele de poezie „Postoi parovoz”. „Confesiunile dogmatistei” (Ninpress-Charmides, 2009), „Sagarmatha” (Tracus Arte, 2012), „Colonia fabricii” (Cartea românească 2015) şi romanul Al 4-lea (Tracus Arte, 2013).

Corina Bernic (n. 1981,  Iași) – Corina Bernic este scriitoare, traducătoare, jurnalistă și manager cultural. Este redactor colaborator la diverse ziare și reviste (Observator cultural, Dilemateca, Dilema veche, Contrafort, of Corso, Timpul, Ziarul de Iași). A editat diverse antologii de proză scurtă „Primii mei blugi„, antologia bilingvă a Festivalului Internațional de poezie „Oskar Pastior”, Sibiu 2007. Este autoarea volumelor de poezie „Casa scărilor” (2011) și „Staţii” (2014). Printre autorii traduși de ea se numără Herta Müller, Daniel Kehlmann, Peter Handke, Oskar Pastior.

 

Sursa: ICR

Omagiu lui Marin Sorescu la Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu” din Chişinău

Marin Sorescu

Foto ICR.ro

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române (Bucureşti), Fundaţia Dignitas (Bucureşti şi Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu” organizează, joi, 18 februarie 2016, ora 16.00 o manifestare muzical-literară dedicată lui Marin Sorescu. Evenimentul va marca cei 80 de ani de la naşterea şi 20 de ani de la moartea lui Marin Sorescu (19 februarie 1936 – 8 decembrie 1996) – poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător; membru Academiei Române.

În program:

1.  Expoziţie de postere, afişe şi colaje consacrate vieţii şi operei lui Marin Sorescu, realizată de Muzeulu Naţional al Literaturii Române şi compusă din panouri de 70/100 cm. Expoziţia va fi prezentată de dr. Lucian Chişu (Muzeul Național al Literaturii Române), care va susţine şi prelegerea „Maris Sorescu, poet, dramaturg, critic şi eseist”.

2. Valeriu Matei,  evocare „Marin Sorescu – cel singur printre poeți”.

3. Maria Luiza Cristea (Fundația Dignitas) – Prezentare a proiectului Demnitate prin Cultură (a cărţilor donate şi a partenerilor din a treia etapă a proiectului) şi a proiectelor fundatiei dedicate scriitorilor romani (Trofeul de Excelenta, expozitii, etc.).

4. Mariana Harjevschi „O prezentare a acţiunilor Bibliotecii Publice „B.P.Hasdeu” dedicate aniversarii scritorilor romani, programate pentru 2016″.

5. Recital poetic din opera lui Marin Sorescu susținut de actorul Nicolae Jelescu (Teatrul de Poezie „Alexei Mateevici”,  Chişinău), actrița Alina Ţurcanu (Centrul National de Teatru, București) și poetul Valeriu Matei.

Lucian Boia, invitat al Clubului de lectură Fanbook

Lucian Boia, invitat al Clubului de lectură Fanbook – sâmbătă, 20 februarie, ora 11, Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Lucian Boia, invitat al Clubului de lectură Fanbook

foto: Editura Humanitas

„Civilizaţia spectacolului”, de Mario Vargas Llosa

Civilizatia spectacolului, de Mario Vargas Llosa

foto: Editura Humanitas

Joi, 18 februarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, are loc lansarea cărţii „Civilizaţia spectacolului”, de Mario Vargas Llosa, publicată de Editura Humanitas, în seria de autor dedicată celebrului scriitor peruvian, deţinător al Premiului Nobel pentru Literatură. La eveniment vor vorbi criticul de teatru şi film Marina Constantinescu, antropologul şi scriitorul Teodor Baconschi şi traducătorul volumului şi scriitorul Marin-Mălaicu Hondrari. Dezbaterea va fi moderată de Anca Ionescu, redactor Humanitas.

„Civilizaţia spectacolului” („La civilización del espectáculo”) reuneşte o serie de eseuri şi articole pe teme culturale pe care Mario Vargas Llosa le propune publicului în chip de semnal de alarmă: „Cultura, în sensul tradiţional al cuvântului, e în prezent pe cale să dispară“, ne avertizează, lucid şi îngrijorat, scriitorul.

Banalizarea artelor şi a literaturii, triumful presei de scandal şi frivolitatea politicii sunt simptome ale unui rău mult mai mare care chinuie societatea actuală: sacralizarea divertismentului drept valoare supremă şi scop ultim al existenţei noastre. Dacă în trecut cultura era o busolă, o călăuză şi un fel de conştiinţă care ne împiedica să întoarcem spatele realităţii, astăzi, în epoca falşilor idoli şi a postculturii, întâietatea spectacolului şi a superficialităţii a devenit regula care face ca orice conştiinţă morală, intelectuală şi politică să adoarmă, orbită şi anihilată dimpreună cu libertatea noastră.

Targul Gaudeamus are loc intre 18 si 22 noiembrie, la Romexpo

TARGUL INTERNATIONAL GAUDEAMUSÎn toamna fiecărui an, Târgul Internaţional GAUDEAMUS devine centrul pieţei editoriale şi al vieţii culturale din România. Deopotrivă expoziţie de carte şi cafenea literară, Târgul propune un maraton de peste 600 de evenimente culturale la fiecare ediţie, într-o atmosferă prietenoasă şi destinsă a întâlnirii cu lumea vie a culturii tipărite. Evenimentul din acest an va avea loc în perioada 18 – 22 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti. 

Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 18 noiembrie, la ora 12.00. Invitatul de onoare al ediţiei 2015 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, cel care a desemnat şi preşedintele de onoare al ediţiei, domnul Victor I. Stoichiţă.

Devenit un reper, atât pentru specialiştii cât şi pentru publicul larg, targul reuneste oferta a peste 400 de edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării, biblioteci etc.

Sute de mii de titluri, mai vechi sau prezentate în premieră, 700 de evenimente editoriale şi profesionale, derulate non-stop pe parcursul celor cinci zile ale targului, invitaţi speciali, numeroase ateliere de creaţie, dedicate celor mai tineri vizitatori şi expoziţii vor creiona şi această ediţie, potrivit organizatorilor.

Programul de vizitare este zilnic între orele 10:00 şi 20:00.

„Parakletos”, de Gheorghe Piperea

Parakletos, de Gheorghe PipereaLansarea cartii „Parakletos”, autor Gheorghe Piperea, organizata de către Editura C.H. Beck, va avea loc joi 19 noiembrie, începând cu ora 16.00, în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, în Pavilionul Central Romexpo, Spaţiul Bursa de contacte, aflat la nivelul 3.20.

Ce este Parakletos

Există un concept teologic vechi, acum aproape uitat, prezent atât în religia ebraică şi în cea creştină, cât şi în cea musulmană, ataşat unui element comun tuturor oamenilor, care ne leagă, făcându-ne să nu fim atât de diferiţi, dar care are şi menirea de a ne elibera. Este vorba de parakletos. Deşi se originează în religie şi în teologie, parakletos nu este un concept pe de-antregul religios. Este o idee care denumeşte un atribut tipic uman care se regăseşte peste tot în viaţa de zi cu zi a omului actual.

„Parakletos” este o carte despre trezire. Această carte nu trebuie citită ca o naraţiune, pentru că nu are un fir epic, dar are un plan în jurul căruia pivotează. Nu este o carte despre creştinism, nu este o carte de drept. Deşi este o carte despre om, nu este nici o carte de antropologie. 

Doctor în drept, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, autor al mai multor cărţi de specialitate în domeniul dreptului, inclusiv manuale universitare şi tratate de drept, Gheorghe Piperea este şi un constant publicist, comentator critic şi creator de main-stream şi de modele de practică legală şi jurisprudenţială, inovaţiile şi soluţiile gândite şi aplicate împreună cu echipa sa fiind un motor al dezvoltării dreptului afacerilor în România ultimilor 10 ani.

Pe lângă activităţile practice şi numeroasele proiecte academice în care este implicat, Gheorghe Piperea a pus bazele Asociaţiei Parakletos, o asociaţie pentru protecţia consumatorilor care şi-a propus să devină un centru naţional de consiliere, un laborator de procese colective ale consumatorilor, dar si o sursă de reglementări şi practici oneste, recomandate profesioniştilor care ar putea avea tentaţia de a abuza de puterea lor economică. De asemenea, Asociatia Parakletos vizeaza proiecte de educatie civica la nivel national in randul elevilor si studentilor si urmareste extinderea acestora catre institutiile din stat.

Premiile Concursului național de design de carte „Cele mai frumoase cărți” 2015

Joi, 5 noiembrie, la Biblioteca Națională a României din București, a avut loc gala de premiere a Concursului național de design de carte „Cele mai frumoase cărți din România”, aflat la ediția a patra. Cele 8 premii au fost înmânate de membrii juriului și de reprezentanții partenerilor proiectului, care au prezentat fragmente din argumentația pentru acordarea fiecărui premiu. 

Expoziţia „Cele mai frumoase cărţi din România” este deschisă publicului până în aprilie 2016, la Biblioteca Națională a României din București. Prin contribuţia Institutului Francez din București, alături de cele 34 de cărți finaliste, este expusă și o selecţie de cărţi frumoase pentru copii din Franţa, de la editura Grasset Jeunesse, care ne oferă ocazia de a aşeza într-un context mai larg producţia de carte din România. 
Anca Verona Mihuleț, curatorul expoziției, despre importanța expunerii celor mai frumoase cărți către publicul larg: Expoziţia de faţă, care prezintă cele mai frumoase cărţi din România la ora actuală, surprinde momentul în care conceptualizarea şi transferarea ideilor în mediul tipografic conduce la dezvoltarea unor noi metode de tipografiere, generatoare de linii şi discursuri grafice puternice, cu un impact real asupra mentalului colectiv.

La expoziție este prezentă și lucrarea artistei Raluca Popa, Untitled/The Sublime Trip (2011), o serie de desene inspirate dintr-unul din capitolele cărţii lui Thomas Mann, „Muntele vrăjit”, ca o prelungire conceptual a expoziției pe care vă invităm să o descoperiți.  

Proiectul este organizat de Asociația pentru Performanță și Cultură și este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. 

Premiile acordate în cadrul Concursului național de design de carte „Cele mai frumoase cărți” 2015 sunt:

MARELE PREMIU: Dear Money – Alexandra Croitoru și Magda Radu – concept editorial, Radu Manelici – design, Aurelian Ardeleanu – DTP, Asociaţia Salonul de Proiecte, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, București, Tipărit la Master Print Super Offset
Premiul pentru ALBUM: subREAL – Magda Radu, grafician / designer Milos Jovanovic, Otilia Mihalcea, Editat de Verlag Für Moderne Kunst, Nürnberg, Tipărit la Masterprint Super Offset, București
Premiul pentru CARTE PENTRU COPII: Praf de zâne – Mădălina Andronic, grafician / designer: Mădălina Andronic, Editat de autor, Tipărit la Atelier Fabrik
Premiul pentru CARTE EDUCATIVĂ / MANUAL: nu se acordă
Premiul pentru VIITORUL EXPERIMENT TIPOGRAFIC: Rescrierea secvenței – Overriding sequence – Mihai Barabancea, Bogdan Ghiu, Grafician / designer Nicoleta Radu, Nicu Ilfoveanu – supervizare concepţie grafică, Mihai Barabancea – concepție grafică, Editat de Asociaţia pentru Artă Ilfoveanu, Tipărit la Atelier Fabrik
Premiul pentru ILUSTRAȚIE DE CARTE: Lecţii de dans pentru vârstnici și avansaţi – Bohumil Hrabal, Mircea Pop – ilustrații,  Alexandru Daş – DTP, copertă, Editat de Editura Art
Şi v-am spus povestea aşa. Aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei înşişi – Florin Bican, Mircea Pop – ilustrații, Alexandru Daş – DTP, copertă, Editat de Editura Arthur
Insula Delfinilor Albaştri – Scott O’Dell, Mircea Pop – ilustrații, Alexandru Daş – DTP, copertă, Editat de Editura Arthur
Tabăra – Scott O’Dell, Mircea Pop – ilustrații, Alexandru Daş – DTP, copertă, Editat de Editura Arthur
Premiul pentru TÂNĂR DESIGNER: Ioana Nemeș. Carte de artist – Concept editorial și editor Alina Şerban, Editor asociat Ştefania Ferchedău, Radu Manelici – design, Aurelian Ardeleanu – DTP, Ioan Olteanu – DTP, Editat de Asociatia PEPLUSPATRU în colaborare cu Spector Books Leipzig, Tipărit la Atelier Fabrik
Vederi încântătoare: Urbanism și arhitectură în turismul românesc de la Marea Neagră în anii ’60–’70 – Alina Șerban, Kalliopi Dimou, Sorin Istudor, T. Elvan Altan, Irina Băncescu, Elke Beyer, Adina Brădeanu, Anke Hagemann, Claude Karnoouh, Olga Kazakova, Juliana Maxim, Carmen Popescu, Magda Predescu, Adelina Ştefan, Irina Tulbure, Ana Maria Zahariade, Radu Manelici – design, Aurelian Ardeleanu – DTP, Editat de Asociația PEPLUSPATRU, Tipărit la Fabrik, București
Dear Money – Concept editorial Alexandra Croitoru și Magda Radu, Radu Manelici – design, Aurelian Ardeleanu – DTP, Editat de Asociaţia Salonul de Proiecte, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, București, Tipărit la Master Print Super Offset.
Premiul pentru CARTE ÎN EDIȚIE LIMITATĂ: Cutia – Grafician / designer Sorina Vazelina, Alexandru Grigore Liteanu, Editat de autor, Tipărit la Atelierul de Gravură al Universității Naționale de Arte din București, Atelierul de Gravură Jecza Gallery Timișoara, 2mdigital Print București, Primitiv Print București
Mențiunea specială a juriului pentru CONCENTRAT DE ROMÂNIA: RO-KIT- Alexe Popescu, Doru Someşan – RO-KIT, Grafician / designer Alexe Popescu, Editat de Publica, Tipărit la Artprint Bucureşti
Notă specială a juriului pentru PROIECT EDITORIAL INOVATIV (în afara competiției): În fața blocului – o colecție de 55 de jocuri şi „faze” ale generației cu cheia la gât – Vlad Tomei, Mihai Gheorghe, grafician / designer Vlad Tomei, Mihai Gheorghe, Editat de Supersomething, Tipărit la Masterprint Superoffset Bucuresti

A fost lansata aplicatia POEZII (Android si iOS)

aplicatia POEZIIDe curand a fost lansata aplicatia pentru dispozitive mobile POEZII, care poate fi descarcata atat din platforma Google Play (pentru dispozitive cu sistem de operare Android) cat si din AppStore (pentru dispozitive Apple cu sistem de operare iOS).

Aplicatia POEZII, destinata comunitatii poetilor si cititorilor de poezie din Romania, functioneaza ca un TOP 10.

Printr-un simplu touch poti cauta printre sute de poeme ale clasicilor sau contemporanilor cele potrivite sufletelului tau. Chiar te indemnam sa votezi. Gusturile, ca si vremurile, se schimba. Valoarea insa ramane aceeasi. Oricare scriitor poate sa-si posteze creatia literara si sa indemne fanii sa-i voteze opera. Un administrator va valida cererea. Apoi, isi va indemna fanii sa descarce aplicatia. Doar utilizatorii aplicatiei pot participa la competitie. Poetii pot ramane boemi, fara acces la noile tehnologii, dar fanii trebuie sa fie obligatoriu conectati. Asa-i dinamica lumii.

Daca vrei sa te masori cu Zeii Olimpului literar romanesc incearca tinere poet cu un simplu click! Iar tu cititorule, da-i votul!

Aplicatia POEZII, realizata de Ascend Netsolutions SRL, face parte din grupul de publicatii online: bookiseala.ro, buchiseala.ro, happymed.tv, detinut de S.C. Web Interactive Design SRL.
Proiectul este finantat de catre Administratia Fondului Cultural National.

„Dincolo de Calea Victoriei”, de George Bogdan

Dincolo de Calea Victoriei de George Bogdan

foto icr.ro

Luni, 2 noiembrie 2015, de la ora 15.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, București), va avea loc lansarea volumuluiDincolo de Calea Victoriei de George Bogdan

Evenimentul este organizat de Editura Tracus Arte, Institutul Cultural Român și Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov).  Discuțiile vor fi moderate de conf. univ. dr. Adrian Lesenciuc, critic literar, președinte al USR, Filiala Brașov și de conf. univ. dr. Ioan Cristescu, director al Muzeului Național al Literaturii Române. Cartea va fi prezentată de Carolina Ilica, Valeriu Mircea Popa, Maria Postu, Adrian Lesenciuc, Ioan Cristescu și Ionela Neagoe. Invitați speciali: deputat Daniel Budurescu, vicepreședinte al Comisiei pentru Schengen a Parlamentului României, Liviu Jicman, vicepreședintele ICR, reprezentanți ai unor instituții culturale europene la București, ș.a.

Xenia Petrișor (vioară) și Cristian Petrișor (clarinet) vor oferi un intermezzo muzical, iar actorul Viorel Păunescu va recita versuri din volum.