Dictionare, cuvinte, definitii, carti, evenimente, filme, teatru

ZĂGÁŞ, zăgaşe, s.n. (Înv.) Canal, şanţ. – Contaminare între zăgaz şi făgaş. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂGÁŞTINĂ, zăgaştine, s.f. (Reg.) Plasă de pescuit. – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂGÁSTRU s.n. (Var.) |Zăgaz|Zăgaz|. Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZĂGÁZ, zăgazuri, s.n. 1. Stăvilar, baraj. * Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torenţiale. 2. Fig. Oprelişte, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braţ derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. 4. Întăritură de protecţie făcută în ţărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. – Cf. scr. %zagata, zagatiti%. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂGĂZUÍ, zăgăzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A stăvili; a îndigui, a bara. 2. Fig. A opri, a împiedica (o acţiune). – Zăgaz + suf. -ui. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂGĂZUÍRE, zăgăzuiri, s.f. Acţiunea de |a zăgăzui|zagazui| şi rezultatul ei. – V. zăgăzui. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂGĂZUÍT, -Ă, zăgăzuiţi, -te, adj. Barat, îndiguit, oprit pe loc, îngrădit. – V. zăgăzui. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂGNÁTĂ, zăgnáte, s.f. (Var.) |Zăgneată|Zăgneată|. Sursa: Dicţionarul etimologic român

ZĂGNÉATĂ s.f. (Reg.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. * Expr. A da zăgneată focului = a înteţi focul. – Din rus. zagneta, ucr. zahnit. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ZĂGRĂÍ, zăgrăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A vorbi mult, a trăncăni, a pălăvrăgi. – Ză- + grăi. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române