Dictionare, cuvinte, definitii, carti, evenimente, filme, teatru

VĂCĂLÍT adj. v. |tencuit|tencuit|. Sursa: Dicţionar de sinonime

VĂCĂLUIÁLĂ s. v. |tencuială|tencuială|. Sursa: Dicţionar de sinonime

VACA LUI DUMNEZÉU s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-dom-nului. Sursa: Dicţionar de sinonime

VACÁNT, -Ă, vacanţi, -te, adj. 1. (Despre posturi, funcţii etc.) Care nu este ocupat de nimeni, |fără titular|titular|; |liber|liber|. 2. (Jur.; despre succesiuni) Care este |disponibil|disponibil| şi nereclamat de moştenitori. – Din fr. vacant, lat. vacans, -ntis. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VACÁNŢĂ, vacanţe, s.f. 1. Perioadă de odihnă acordată |elevilor|elev| şi |studenţilor|studenţ| la sfârşitul unui trimestru, semestru sau an de şcoală ori de studii. ** |Concediu|Concediu| (acordat unui salariat). 2. Interval de timp in care o instituţie, un organ reprezentativ etc. îşi incetează activitatea. ** Interval de timp in care un post, o funcţie, o demnitate etc. rămân vacante. [Var.: (înv.) vacánţie s.f.] – Din fr. vacance, it. vacanza. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

vacantábil adj. m., pl. vacantábili; f. sg. vacantábilă, pl. vacantábile Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

VACÁNŢIE, vacanţii, s.f. V. |vacanţă|vacanta|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VĂCÁR, văcari, s.m. 1.Persoană care duce la păscut şi păzeşte vacile. 2. (Art.) Constelaţie din emisfera boreală, situată în apropierea Carului Mare. – Lat. vaccarius. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VĂCĂRÁŞ s. v. |lipitoare|lipitoare|, |păpăludă|păpăludă|. Sursa: Dicţionar de sinonime

VĂCĂREÁSĂ, văcărese, s.f. Văcăriţă. – Văcar + suf. -easă. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române