Dictionare, cuvinte, definitii, carti, evenimente, filme, teatru

VACUÓLĂ, vacuole, s.f. Cavitate situată in |citoplasma|citoplasma| |celulelor|celula|, plină cu o soluţie apoasă. [Pr.: -cu-o-] – Din fr. vacuole. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VACUOLÁR, -Ă, vacuolari, -e adj. Al |vacuolelor|vacuola|, privitor la vacuole; cu vacuole. [Pr.: -cu-o-] – Din fr. vacuolaire. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VACUÓM s. n. totalitatea vacuolelor din citoplasmă, fiind un termen utilizat în biologie. Cuvântul provine din limba franceză vacuome. Sursa: Marele dicţionar de neologisme

Vacuolele sunt structuri celulare implicate în diverse funcții precum stocarea substanțelor, menținerea echilibrului osmotic și eliminarea deșeurilor, iar vacuom grupează toate aceste componente din citoplasma unei celule.

VĂCUŞOÁRĂ, văcuşoare, s.f. Văcuţă. – Vacă + suf. -uşoară. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VĂCÚŢĂ, văcuţe, s.f. Diminutiv al lui vacă; văcuşoară. – Vacă + suf. -uţă. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VĂCÚŢE s. pl. v. pita-vacii. Sursa: Dicţionar de sinonime

VÁCUU, -UĂ adj. gol; lipsit de, fără. (< lat. vaccus) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

VÁCUUM, vacuumuri, s.n. 1. (Fiz.) |Vid|vid|. 2. Aparat în care se concentrează o soluţie, prin fierbere în vid, la temperaturi joase. [Pr.: -cu-um] – Din lat., fr. vacuum. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VACUUMÁRE, vacuumări, s.f. 1. (Fiz.) |Vidare|Vidare|. 2. (Constr.) Procedeu de extragere a apei în exces dintr-un beton proaspăt turnat. [Pr.: -cu-u-] – Din |vacuum|vacuum|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

VACUUMÉTRU s.n. (Fiz.) |Manometru|Manometru| pentru măsurarea presiunilor foarte mici. [Pron. -cu-u-. / cf. germ. Vakuummeter]. Sursa: Dicţionar de neologisme