Dictionare, cuvinte, definitii, carti, evenimente, filme, teatru

I^1 s.m. invar. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (cea mai închisă (8) vocală, |nerotunjită (2)|nerotunjit|, din seria anterioară (3)). * Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esenţialul într-o discuţie, a (nu) sublinia faptele semnificative. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IA interj. 1. Cuvânt prin care se atrage atenţia ascultătorului asupra unui îndemn care i se va adresa; ian! 2. Iată! iacă^1! uite! vezi! ian! * Expr. Ia aşa = numai aşa, fără nici o intenţie precisă. 3. Arată indiferenţa faţă de ceea ce urmează. 4. Introduce un răspuns. Unde te duci? – Ia, până la colţ. Cf. bg. %ja%. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

iabá, iabále, s.f. (înv.) unealtă de plugărie asemănătoare furcii; furcă de lemn cu patru coarne. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

iabangíu, iabangíi, s.m. (înv.) străin, venetic. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

iabáşa (iaváşa), iabaşále, s.f. (reg.) cleşte de lemn sau de fier cu care se apucă nasul cailor nărăvaşi când se potcovesc. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

IABRÁŞ, -Ă adj. v. |abraş|abraş|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IAC, iaci, s.m. |Mamifer|Mamifer| |rumegător|rumegător| din Tibet, mai mic decât bivolul, cu corpul masiv, acoperit de păr lung de culoare brună şi cu o cocoaşă pe ceafă (Poephagus grunniens). – Din fr. yack. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IACÁ^1 s.f. (Înv.) |Soi de tutun|tutun| de cea mai bună calitate. – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IÁCĂTĂ interj. v. iacă^1. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

IÁCHTING s.n. v. |iahting|iahting|. Sursa: Include definiţii care nu există în nici unul din celelalte dicţionare