Dictionare, cuvinte, definitii, carti, evenimente, filme, teatru

TĂBĂLÚŞCĂ s. v. |căţeluşă|căţeluşă|. Sursa: Dicţionar de sinonime

TABÁN^1 s.n. (Înv.) |Oţel|Oţel| de calitate superioară, întrebuinţat la fabricarea săbiilor. – Din tc. taban. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

TABANÁ s. v. |argăsitorie|argăsitorie|, |tăbăcărie|tăbăcărie|. Sursa: Dicţionar de sinonime

TĂBĂNÁŞ, tăbănaşe, s. n. (Reg.) |Cireadă|Cireadă| mică, |cârd|cârd|. – Cf. %|tabun|tabun|%. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

tăbăní, tăbănésc, vb. IV (reg.) a pune, a fixa scânduri subţiri şi lungi. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

TABÁR, tabare, s.n. Haină largă care se purta în |evul mediu|ev|, deasupra |armurii|armură|. – Din fr. tabar. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

TÁBĂRĂ, tabere, s.f. 1. Loc (întărit) unde staţionează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciţii practice pe teren cu efective de mari unităţi; tabie (2). ** Popas; etapă. 2. Aşezare vremelnică în corturi. ** Aşezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflaţi la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ** (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulţime, gloată. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociaţie care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

TĂBĂRÁŞ, tăbăraşi, s.m. Ostaş care face parte dintr-o tabără. – |Tabără|Tabără| + suf. -aş. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

TĂBÂRCĂ, tăbârce, s.f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăţi; |drug|drug|. 2. Sarcină, greutate. [Pl. şi: tăbârci] – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

tăbấrcea, tăbấrcele, s.f. (reg.) unealtă ciobănească de presat caşul. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme