abdúce vb. tr. a duce (de undeva), a lua. (< lat. abducere) Sursa: Marele dicţionar de neologisme
Definitie ‘abducere’
Posted by Eugen Nedelcovich on 03/04/2011 No comments
abdúcere s. f., g.-d. art. abdúcerii Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române
Definitie ‘abductie’
Posted by Eugen Nedelcovich on 03/04/2011 No comments
ABDÚCŢIE s.f. Mişcare efectuată de un muşchi |abductor|abductor|. – Din fr. abduction. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române
Definitie ‘abductor’
Posted by Eugen Nedelcovich on 03/04/2011 No comments
ABDUCTÓR, abductori, adj. (În sintagma) Muşchi abductor = muşchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului sau două organe unul de celălalt. – Din fr. abducteur. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române
Definitie ‘abeceda’
Posted by Eugen Nedelcovich on 03/04/2011 No comments
abecedá vb., ind. prez. 3 sg. abecedeáză Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române
Definitie ‘abecedar’
Posted by Eugen Nedelcovich on 03/04/2011 No comments
ABECEDÁR, abecedare, s.n. Manual elementar pentru învăţarea scrisului şi a cititului; |azbucoavnă|azbucoavnă|, |bucoavnă|bucoavnă|. * Fig. Carte care cuprinde noţiunile de bază dintr-un anumit domeniu. – Din lat. abecedarium, fr. abécédaire. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române
Definitie ‘aberant’
Posted by Eugen Nedelcovich on 03/04/2011 No comments
aberánt, -ă adj. 1. care se abate de la o normă. 2. contrar logicii, bunului-simţ; (p. ext.) absurd. (< fr. aberrant, lat. aberrans) Sursa: Marele dicţionar de neologisme
Definitie ‘aberanta’
Posted by Eugen Nedelcovich on 03/04/2011 No comments
aberánţă s. f. aberaţie. (< fr. aberrance) Sursa: Marele dicţionar de neologisme
Definitie ‘aberatie’
Posted by Eugen Nedelcovich on 03/04/2011 No comments
ABERÁŢIE, aberaţii, s.f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecţiune a unui sistem optic, care duce la obţinerea unor imagini neclare, deformate etc. * Aberaţie vizuală = |astigmatism|astigmatism| (2). Aberaţia luminii = variaţia aparentă a poziţiei unui |astru|astru| pe cer datorită mişcării Pământului în jurul Soarelui şi faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, |absurd|absurd|; |absurditate|absurditate|, |inepţie|inepţie|, |prostie|prostie|. – Din fr. aberration, lat. aberratio. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române
Definitie ‘aberativ’
Posted by Eugen Nedelcovich on 03/04/2011 No comments
ABERATÍV, -Ă, aberativi, -e, adj. (Livr.) Care este departe de adevăr, care ţine de |aberaţie|aberaţie| (1). – Din fr. aberratif. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române