BABÁ, babale, s.f. Dispozitiv de 40-60 cm în formă de |mosor|mosor|, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă |parâmele|parama| navelor acostate. – Din tc. baba. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

babalîc (-ci), s.m. – 1. Bătrîn, moş neputincios. – 2. Stîlp, par. – Var. babaluc, bubuluc. Megl. babaloc. Tc. babalik „părinte”, titlu de reverenţă (Şeineanu, II, 31), cf. bg. babaluk „bunic”. Var. se înţeleg mai ales pentru sensul 2. Expresia din babaluc „din totdeauna”, care se foloseşte în Banat (DAR), reprezintă sb. babaluk, de aceeaşi provenienţă. Sursa: Dicţionarul etimologic român

BAARGÍC s. v. |gresie|gresie|, |perinoc|perinoc|. Sursa: Dicţionar de sinonime

BĂBĂLĂU s. v. |afemeiat|afemeiat|, |babalâc|babalâc|, |baccea|baccea|, |căzătură|căzătură|, |crai|crai|, |hodorog|hodorog|, |ramolit|ramolit|. Sursa: Dicţionar de sinonime

BA adv. 1. (Exprimă opoziţia faţă de ideea din propoziţia negativă sau negativ-interogativă anterioară, de obicei cu reluarea verbului) N-am timp acum de tine! – Ba ai! Nu mi-ai văzut ochelarii? – Ba i-am văzut pe birou. * (Întărind pe nu) Mă duc la meci. – Ba n-ai să te duci! * (Întărind pe da prin care se răspunde la o propoziţie interogativ-negativă sau se rectifică ideea din propoziţia negativă anterioară) N-ai bani (?) – Ba da, am. Expr. A nu zice (sau spune) nici da, nici ba = a nu se pronunţa într-o problemă; a se abţine. * (Reg.; în expr.) Ca mai ba sau nici (cam) mai ba! = nici vorbă! nici pomeneală! * (Pop.) Nu. Fost-ai azi la sapă? – Ba! * (Cu slăbirea ideii de opoziţie, în expr.) Ba bine că nu = evident că da, se-nţelege. Ba (nu) zău! = a) (ir.) haida de! să fim serioşi!; b) să fim drepţi! 2. (Urmat de şi sau chiar, încă) Mai mult, în plus, pe deasupra. Cine bea fără măsură îşi bea banii, mintea, ba şi sănătatea. 3. (În corelaţie cu el însuşi, având rol de conjuncţie disjunctivă) Sau… sau; când… când; acum… acum; aci… aci. – Din bg., scr., pol., ucr. ba. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

BABALẤC, babalâci, s.m. 1. (Fam. şi depr.) Om |bătrân|bătrân| şi neputincios; om îmbătrânit înainte de vreme. 2. |Stâlp|Stâlp| gros de lemn care străbate ca o axă verticală centrul |morii de vânt|moara| pentru ca moara să poată fi învârtită în bătaia vântului. – Din tc. babalic. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

B s.m. invar. A patra literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (|consoană oclusivă|oclusiva| |bilabială|bilabial| sonoră (4)). [Pr.: be]. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

BĂBĂÍŢĂ s.m. (Înv. şi reg.) Diminutiv al lui babaie. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne

BABÁIE s.m. (Înv. şi reg). |Babacă|Babacă|. – Din bab[acă] + suf. -aie. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne

BĂBÁICĂ, băbăici, s.f. (Reg.) |Vâslă^1|Vâslă|. [Var.: bobáică s.f.] – Din ucr. babajka. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române