echilibrístă s. f. (sil. -bris-), pl. echilibríste Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

ECHÍDNĂ, echidne, s.f. Animal insectivor lung de circa 25 cm, cu corpul acoperit cu spini şi cu botul cărnos foarte ascuţit (Tachyglossus aculeata). – Din fr. échidné. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ECHILIBRÍST, -Ă, echilibrişti, -ste, adj., s.m. şi f. 1. (Persoană) care s-a specializat în |echilibristică|echilibristică|. 2. Fig. (Persoană) care se strecoară cu îndemânare printre dificultăţi. – Din fr. équilibriste. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ECHIDISTÁNŢĂ, echidistanţe, s.f. (Top.) Diferenţa constantă de înălţime dintre |cotele|cota| a două puncte situate pe două |curbe|curba| de nivel. – Din fr. équidistance. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

echilibratór s. m., pl. echilibratóri Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

ECHIDISTÁNT, -Ă, echidistanţi, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se află la distanţe egale faţă de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanţate între ele. 2. Egal plasat faţă de părţi aflate în conflict, faţă de tendinţe, forţe, orientări politice, persoane etc. – Din fr. équidistant, lat. aequidistans, -ntis. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ECHINGÍU, echingii, s.m. (Înv.) Călăreţ turc folosit în recunoaşteri. – Din. tc. akınci. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

echilibráţie s. f., g.-d. art. echilibráţiei Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

ECHICURÉNT, -Ă, echicurenţi, -te, adj. (Despre fluide) Care curge în acelaşi sens cu altul. – Echi- + curent. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ECHINÁT, -Ă adj. (bot.; despre organe) prevăzut cu spini, ţepi. (< lat. echinatus, fr. échiné) Sursa: Marele dicţionar de neologisme