FABULÁRE, fabulări, s.f. Faptul de a fabula. – V. |fabula|fabula|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

F s.m. invar. A opta literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (|consoană fricativă|fricativ| |labiodentală|labiodental| surdă (2)). [Pr.: fe]. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

FÁBULĂ, fabule, s.f. Scurtă povestire |alegorică|alegoric|, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor şi lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalităţi sau greşeli cu scopul de a le îndrepta. ** Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

FABRICITÁTE s.f. (Livr.) Capacitate a omului de a crea, de a produce bunuri. – |Fabrica|Fabrica| + suf. -itate. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

FABRICATÓR, -OÁRE, fabricatori, -oare, adj. (Neobişnuit) Care fabrică. – Fr. fabricateur (lat. lit. fabricator, -oris). Sursa: Dicţionarul limbii române moderne

FABRICAŢIÚNE s.f. v. |fabricaţie|fabricaţie|. Sursa: Dicţionar de neologisme

FABRICÁŢIE, fabricaţii, s.f. Proces tehnologic de producere a mărfurilor într-o fabrică, într-o uzină etc.; producţia unei asemenea unităţi industriale. – Din fr. fabrication, lat. fabricatio. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

FÁCHIE, fachii, s.f. (Rar) Făclie alcătuită dintr-un mănunchi de stuf uscat sau de fâşii de lemn, unse cu un material inflamabil. – Lat. fac(u)la. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

FĂCĂLÉŢ, făcăleţe, s.n. Băţ gros şi neted, întrebuinţat la mestecatul mămăligii, la întinderea foii de aluat etc.; melesteu, vergea. – Cf. magh. %fakalán.% Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

FACEŢIÓS, -OÁSĂ, faceţioşi, -oase, adj. (Franţuzism) Glumeţ, poznaş. [Pr.: -ţi-os] – Din fr. facétieux. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române