gaélică (limbă) (ga-e-) s. f., g.-d. art. gaélicei Sursa: Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a

GÂDILÁRE, gâdilări, s.f. Acţiunea de |a (se) gâdila|gadila| şi rezultatul ei; gâdilat. – V. gâdila. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

GAÉLI s.m. pl. |Populaţie|Populaţie| de origine |celtică|celtic| ce a locuit în vechime Irlanda şi Scoţia. – Din fr. Gaëls. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

GÂDILÁ, gâdil, vb. I. Tranz. 1. A produce, prin |atingeri|atingere| uşoare asupra unor părţi ale corpului, o |senzaţie|senzaţie| particulară, care provoacă cuiva un |râs|râs| |convulsiv|convulsiv| |nestăpânit|nestăpânit|. ** Refl. A fi |sensibil|sensibil| la asemenea atingeri (reacţionând printr-un râs convulsiv). 2. Fig. A produce cuiva o senzaţie plăcută, o plăcere; a |flata|flata| (în mod exagerat) pe cineva. [Var.: gâdilí vb. IV] – Din bg. gădel mi je „mă gâdilă”. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

gaél (ga-el) s. m., pl. gaéli Sursa: Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a

gadifórme s. n. pl. Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

GAGÍC, gagici, s.m. (Arg.) |Amant|Amant|, |iubit|iubit|. – Din gagică (derivat regresiv). Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

GAFÍST, -Ă, gafişti, -ste, s.m. şi f. Persoană care face |gafe (3)|gafa|; (franţuzism) gafeur. – Gafă + suf. -ist. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

GĂGĂÚZĂ f. mai ales art. Limba găgăuzilor. /

gafeuză [pron. gaföză] (feu-ză) s. f., g.-d. art. gafeuzei; pl. gafeuze Sursa: Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a