macabritáte s. f., g.-d. art. macabrităţii Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

MĂCĂÍT, măcăituri, s.n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raţei; măcănit; măcăitură. – V. |măcăi|măcăi|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

MACABÉ s.n. Varietate de struguri albi cu bob mare şi rotund. * (Adjectival) Struguri macabe. – Din fr. maccabéo. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

MACAIRÓDUS, macairoduşi, s.m. Animal carnivor fosil din familia felidelor, cu caninii foarte dezvoltaţi, care a trăit din pliocen până la sfârşitul cuaternarului (Machairodus). [Pr.: -ca-i-] – Din lat. Machairodus, numele ştiinţific al animalului. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

macabắu, macabéi, s.m. (reg.) om prostănac, tont. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

MĂCELĂREÁSĂ, măcelărese, s.f. (Rar) Soţie de măcelar; femeie care vinde carne. – |Măcelar|Măcelar| + suf. -easă. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

macavéi s.f. (reg.) sărbătoare la 1 august: ziua crucii de vară. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme