RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. * Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru şi nu l-a făcut sau că ştie un lucru care interesează pe altul şi nu-l spune. ** A îndepărta prin zgâriere un înveliş, un strat. – Formaţie onomatopeică. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

RĂBUFNÍRE, răbufniri, s.f. Faptul de a răbufni; (concr.) zgomot surd şi puternic, răbufnitură. – V. răbufni. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

RĂBÓJ, răbojuri, s.n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datoraţi, numărul vitelor etc.). * Expr. A şterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-şi) ieşi (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. * Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúş s.n.] – Din bg., scr. raboš. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

RĂCĂDUÍRE, răcăduiri, s.f. (Reg.) Acţiunea de a se răcădui şi rezultatul ei. – V. |răcădui|răcădui|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

RĂBUFNÍ, răbufnesc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A produce prin izbire sau prin cădere un zgomot surd şi puternic; a (se) trânti, a (se) izbi producând un zgomot înfundat. ** Intranz. (Despre zgomote) A răsuna puternic. 2. Intranz. A izbucni cu putere; a ţâşni, a năvăli. ** Tranz. A da drumul la…, a împrăştia. ** A năpădi. 3. Intranz. A-şi exprima pe neaşteptate şi în mod violent nemulţumirea, după ce tăcuse mult timp. – Din răzbufni (înv. „a răbufni” < răz- + bufni). Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

rábode s.f. pl. (reg.) crenguţe uscate, vreascuri. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine ameninţătoare. – Din magh. reked „a răguşi”. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

RĂBUFNEÁLĂ, răbufneli, s.f. Răbufnire. ** Suflu puternic; izbucnire. – |Răbufni|Răbufni| + suf. -eală. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

răboáşcă (-şte), s.f. – (Arg.) Cămaşă. – Var. rubaşcă. Rus. rubaška (Vasiliu, GS, VII, 124). Sursa: Dicţionarul etimologic român

răcăbúş, răcăbúşi, s.m. (reg.) căruţaş, cărăuş. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme