RĂBUÍRE, răbuiri, s.f. (Reg.) Acţiunea de a răbui şi rezultatul ei. – V. |răbui|răbui|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

RĂBOLÍ vb. v. |răcni|răcni|, |răsti|răsti|, |striga|striga|, |ţipa|ţipa|, |urla|urla|, |zbiera|zbiera|. Sursa: Dicţionar de sinonime

RĂBUIÁLĂ, răbuieli, s.f. (Reg.) 1. Acţiunea de a răbui şi rezultatul ei. 2. |Unsoare|Unsoare| preparată din |păcură|păcură|, cu care se ung unele obiecte de piele ca să se înmoaie. [Pr.: -bu-ia-] – |Răbui|Răbui| + suf. -eală. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

RĂBOJÍRE, răbojiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a răboji şi rezultatul ei. – V. |răboji|răboji|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu |răbuială (2)|răbuială|. – Cf. germ. %reiben% „a freca”. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

RĂBOJÍ, răbojesc, vb. I. Tranz. (Rar) A însemna pe răboj. – Din |răboj|răboj|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

RĂBUFNITÚRĂ, răbufnituri, s.f. (Rar) Zgomot surd şi puternic; răbufnire. – |Răbufni|Răbufni| + suf. -tură. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

răbojár, răbojári, s.m. (înv.) încasator de biruri, perceptor. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. * Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru şi nu l-a făcut sau că ştie un lucru care interesează pe altul şi nu-l spune. ** A îndepărta prin zgâriere un înveliş, un strat. – Formaţie onomatopeică. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

RĂBUFNÍRE, răbufniri, s.f. Faptul de a răbufni; (concr.) zgomot surd şi puternic, răbufnitură. – V. răbufni. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române