UGUÍT s.n. Faptul de a ugui; sunete caracteristice scoase de porumbei şi de turturele; |gângurit|gângurit|, |uguire|uguire|. – V. |ugui|ugui|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

ÚDMĂ s.f. v. |uimă|uimă| Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UCRAINEÁN, -Ă, ucraineni, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Ucrainei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparţine Ucrainei sau populaţiei ei, privitor la Ucraina sau la populaţia ei. ** (Substantivat, f.) Limbă (de origine |slavă|slava|) vorbită de ucraineni (1). [Pr.: -cra-i-] – Ucraina (n. pr.) + suf. -ean. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UGUÍRE, uguiri, s.f. Faptul de a ugui; |gângurire|gângurire|, |uguit|uguit|. – V. |ugui|ugui|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UDÍ vb. v. |rămâne|rămâne|. Sursa: Dicţionar de sinonime

ucloní, uclonésc, vb. IV (înv.) a se abate. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

UGUÍ, pers. 3 úguie, vb. IV. Intranz. (Despre |porumbei|porumbel| şi |turturele|turturea|) A scoate sunete caracteristice speciei; a |gânguri|gânguri| (2). – |Onomatopee|Onomatopee|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UDEÁLĂ, udeli, s.f. (Pop.) 1. Loc ud, umed, plin de apă; |umezeală|umezeală|. 2. |Băutură|Băutură| (|alcoolică|alcoolic|). – |Ud|Ud| + suf. -eală. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

UCLÉI s. v. |albişoară|albişoară|, |obleţ|obleţ|, |sorean|sorean|. Sursa: Dicţionar de sinonime

ugolínţă, ugolínţe, s.f. (înv.) piatră unghiulară. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme