Dictionare, cuvinte, definitii, carti, evenimente, filme, teatru

LĂCÁR, lăcari, s.m. Gen de păsări călătoare şi cântătoare, de mărimea unei vrăbii, de culoare brună pe spate şi alb-brună pe pântece, care trăiesc în stufărişul din jurul lacurilor şi al mlaştinilor (Acrocephalus); pasăre din acest gen. – |Lac^1|Lac| + suf. -ar. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LĂCĂRÁIE s.f. Lăcărie. – |Lac^1|Lac| + suf. -ăraie. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LĂCĂRÍE s.f. Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundaţiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. – |Lac^1|Lac| + suf. -ărie. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LĂCĂRÍT s.n. Procedeu de extragere a ţiţeiului cu ajutorul unei linguri cilindrice, folosit în sondele mai puţin adânci. – Et. nec. Cf. %lac^1.% Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LĂCÁŞ s.n. v. |locaş|locaş|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LÁCĂT, lacăte, s.n. Încuietoare alcătuită dintr-un corp care conţine mecanismul de încuiere cu cheia şi o toartă care se petrece prin două belciuge (unul prins în partea fixă şi celălalt în partea mobilă a obiectului care trebuie închis). * Expr. A avea (sau a-şi pune) lacăt la gură = a-şi impune tăcere. [Var.: (reg.) lăcátă s.f., lăcát s.n.] – Din magh. lakat. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LĂCÁTĂ s.f. v. |lacăt|lacăt|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LĂCĂŢÉL, lăcăţele, s.n. Diminutiv al lui lacăt. – |Lacăt|Lacăt| + suf. -el. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LĂCĂTÓI, lăcătoaie, s.n. Augmentativ al lui lacăt. – |Lacăt|Lacăt| + suf. -oi. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – |Lacăt|Lacăt| + suf. -ui. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române