Dictionare, cuvinte, definitii, carti, evenimente, filme, teatru

LĂCĂTUÍRE, lăcătuiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a lăcătui şi rezultatul ei. – V. |lăcătui|lăcătui|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LĂCĂTUÍT, -Ă, lăcătuiţi, -te, adj. (Adesea fig.) Încuiat cu lacătul. – V. |lăcătui|lăcătui|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LĂCĂTÚŞ, lăcătuşi, s.m. Meşteşugar, lucrător care face sau repară lacăte, broaşte, chei etc. sau care efectuează operaţii de ajustare, de asamblare etc. a pieselor mecanice. – Din magh. lakatos. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LĂCĂTUŞĂRÍE, lăcătuşării, s.f. 1. Meseria lăcătuşului. 2. Atelierul lăcătuşului. [Var.: lăcătuşeríe s.f.] – |Lăcătuş|Lăcătuş| + suf. -ărie. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LĂCĂTUŞERÍE s.f. v. |lăcătuşărie|lăcătuşărie|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

lacáză s. f., pl. lacáze Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

LACERÁ, lacerez, vb. I. Tranz. (Livr.) A sfâşia, a rupe în bucăţi. – Din fr. lacérer. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LACERÁRE, lacerări, s.f. (Livr.) Acţiunea de a lacera. – V. |lacera|lacera|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LACERÁT, -Ă, laceraţi, -te, adj. (Livr.) Rupt în bucăţi. – V. |lacera|lacera|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

laceráţie s. f., g.-d. art. laceráţii Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române