FÁCILE adv. (Muz.; ca indicaţie de execuţie) Uşor; accesibil. [< it. facile]. Sursa: Dicţionar de neologisme

FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s.m. şi f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – |Face|Face| + suf. -ător. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

fabulatoriu adj. m., f. sg. fabulatórie, pl. m. şi f. fabulatórii Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

FACÍL, -Ă, facili, -e, adj. Care se face, se produce fără greutate, cu puţine eforturi. Muncă facilă. ** Care pare făcut, realizat cu puţine eforturi, cu uşurinţă; p. ext. superficial, uşor. Versuri facile. ** Care se acomodează uşor, care este uşor de mulţumit. Caracter facil. – Din fr. facile, lat. facilis. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

făcáş, făcáşi, s.m. (reg., înv.) vrăjitor. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

FABULAŢIÚNE s.f. v. |fabulaţie|fabulaţie|. Sursa: Dicţionar de neologisme

FÁCIES, faciesuri, s.n. 1. Aspect caracteristic al feţei în cursul unei boli, al unei stări emotive etc.; p. gener. fizionomie. 2. Aspect al unei culturi arheologice în ce are ea mai caracteristic. 3. Totalitate a particularităţilor mineralogice şi paleontologice ale unui depozit sedimentar, care caracterizează condiţiile fizico-geografice de depunere a acestuia. [Pr.: -ci-es] – Din lat. facies, fr. faciès. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

făcáre s.f. (reg.) 1. farmec. 2. facere, făcaş, fapt, făcut, făcătură. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

FABULÁŢIE, fabulaţii, s.f. 1. Poveste alegorică; p. ext. povestire cuprinsă într-o operă literară, afabulaţie. 2. Figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar. 3. Prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

fâcíe, fâcíi, s.f. (reg.) vas de lemn, balercă, budie, burie. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme