Categorie DEX P

Polen crud de albine

Bogat in aminoacizi esentiali si intreaga gama de vitamine B, polenul este o sursa principala de proteine de cea mai buna calitate, usor asimilabile de catre corpul uman. Ajuta la diminuarea oboselii cronice, este vitaminizant, reda vitalitatea si optimismul.

Recent s-a descoperit prezenta unei bacterii probiotice denumita Lactobacillus kunkeei in concentratii mari in polenul depozitat in faguri. In mod normal, polenul din stup se afla intr-un mediu septic asigurat de propolis si miere in care bacteriile nu se pot dezvolta. Insa bacteria L. kunkeei datorita adaptabilitatii sale se gaseste in concentratii mari, intr-o stare latenta, devenind activa in momentul in care polenul crud este consumat.

Acest fapt confera polenului proprietati curative deosebite, de reglare a digestiei si a PH-ului intestinal si implicit, de intarire a raspunsului imunitar.

Propolis

Propolisul este substanta preparata de albine din rasina culeasa de pe ramurile tinere ale pomilor la care albinele adauga ceara si secretii proprii. Este folosit la izolarea si repararea peretilor fagurelui ca mijloc de aparare impotriva bacteriilor, microbilor si mucegaiului cat si a intrusilor in stup, care sunt ulterior “mumificati”, proces ce, in mod surprinzator, impiedica putrezirea lor.

Denumirea de “propolis” vine din Greaca antica si literalmente inseamna “in fata orasului (stupului)”

Propolisul contine nu mai putin de 300 de substante active ce impiedica imbatranirea celulara, multiplicarea celulelor canceroase  si ajuta la formarea de anticorpi, fiind recomandat in special pentru stimularea sistemului imunitar.

Definitie ‘pa’

PA interj. Termen de salut folosit mai ales la despărţire de către copii şi în vorbirea cu copii sau, familiar, între adulţi; la revedere! – Cf. germ. pa, magh. pá. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

Definitie ‘p’

P s.m. invar. A nouăsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (|consoană oclusivă|oclusiva| |bilabială|bilabial| surdă (2)). [Pr.: pe]. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

Definitie ‘pace’

PÁCE s.f. 1. Stare de bună înţelegere între popoare, situaţie în care nu există conflicte armate sau război între state, popoare, populaţii. 2. Acord al părţilor beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie^1, împăciuire, înţelegere. * Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împăca cu cineva. * Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 4. Linişte sufletească, stare de calm sufletesc; tihnă, repaus, odihnă; lipsă de zgomot şi de mişcare; calm, linişte, tăcere. * Loc. adv. În (bună) pace = în linişte, fără să fie tulburat, stingherit, supărat. * Expr. A da (cuiva) bună pace sau a lăsa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supăra, a nu tulbura pe cineva. Dă-i pace = nu te deranja, nu-ţi bate capul; lasă-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) în pace = (ca formulă de urare la despărţire) mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) cu bine, cu sănătate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanenţă) neliniştit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nici o grijă, linişteşte-te! ** (În concepţiile religioase) Linişte veşnică a omului după moarte, odihnă de veci. ** (Adverbial; pop. şi fam.) Nimic, nici vorbă, nici gând; s-a terminat, s-a sfârşit, gata. – Lat. pax, pacis. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

Definitie ‘pacanitoare’

PĂCĂNITOÁRE s. v. |castanietă|castanietă|. Sursa: Dicţionar de sinonime

Definitie ‘pacait’

pâcâít, pâcâíturi, s.n. (pop.) zgomot scos de fumător când aspiră fumul din lulea. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

Definitie ‘pacaut’

păcăúţ, păcăúţi, s.m. (reg.) chiriaş. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

Definitie ‘pacanit’

PĂCĂNÍT, păcănituri, s.n. Păcănire. – V. |păcăni|păcăni|. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

Definitie ‘pacaiala’

pâcâiálă, pâcâiáli, s.f. (reg.) 1. sunetul caracteristic fumatului; pufăială, pâşcăială. 2. (despe lumină, flacără) pâlpâire. 3. (despre firele de aţă) rupere, pocnitură. 4. (despre bibilici) sunetul scos de aceste păsări. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme