Categorie DEX P

Polen crud de albine

Bogat in aminoacizi esentiali si intreaga gama de vitamine B, polenul este o sursa principala de proteine de cea mai buna calitate, usor asimilabile de catre corpul uman. Ajuta la diminuarea oboselii cronice, este vitaminizant, reda vitalitatea si optimismul.

Recent s-a descoperit prezenta unei bacterii probiotice denumita Lactobacillus kunkeei in concentratii mari in polenul depozitat in faguri. In mod normal, polenul din stup se afla intr-un mediu septic asigurat de propolis si miere in care bacteriile nu se pot dezvolta. Insa bacteria L. kunkeei datorita adaptabilitatii sale se gaseste in concentratii mari, intr-o stare latenta, devenind activa in momentul in care polenul crud este consumat.

Acest fapt confera polenului proprietati curative deosebite, de reglare a digestiei si a PH-ului intestinal si implicit, de intarire a raspunsului imunitar.

Propolis

Propolisul este substanta preparata de albine din rasina culeasa de pe ramurile tinere ale pomilor la care albinele adauga ceara si secretii proprii. Este folosit la izolarea si repararea peretilor fagurelui ca mijloc de aparare impotriva bacteriilor, microbilor si mucegaiului cat si a intrusilor in stup, care sunt ulterior “mumificati”, proces ce, in mod surprinzator, impiedica putrezirea lor.

Denumirea de “propolis” vine din Greaca antica si literalmente inseamna “in fata orasului (stupului)”

Propolisul contine nu mai putin de 300 de substante active ce impiedica imbatranirea celulara, multiplicarea celulelor canceroase  si ajuta la formarea de anticorpi, fiind recomandat in special pentru stimularea sistemului imunitar.

Definitie ‘pa’

PA interj. Termen de salut folosit mai ales la despărţire de către copii şi în vorbirea cu copii sau, familiar, între adulţi; la revedere! – Cf. germ. pa, magh. pá. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

Definitie ‘p’

P s.m. invar. A nouăsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (|consoană oclusivă|oclusiva| |bilabială|bilabial| surdă (2)). [Pr.: pe]. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

Definitie ‘paceavur’

paceavúr, paceavúri, s.m. (reg.) om care se ţine numai de rele. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

Definitie ‘pacatos’

PĂCĂTÓS, -OÁSĂ, păcătoşi, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe păcate, care se face vinovat de călcarea unor norme; p. ext. ticălos, rău, afurisit, nemernic. ** Care aduce neplăceri, plin de cusururi; supărător; defavorabil; defectuos; de proastă calitate. 2. Vrednic de milă; nenorocit; nevoiaş. – Păcat + suf. -os. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

Definitie ‘pacali’

PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înşela, a amăgi, a trage pe sfoară. ** Refl. A-şi greşi socotelile; a aprecia greşit, a se înşela. – Et. nec. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

Definitie ‘paceaura’

PACEAÚRĂ, paceaure, s.f. 1. Cârpă (de şters praful, de spălat vasele, podelele etc.). 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei uşuratice, proaste, urâte, murdare, rele etc. [Acc. şi: paceáură. – Pr.: -cea-u-. – Var.: paceavúră s.f.] – Din tc. paçavra, ngr. patsavúra. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

Definitie ‘pacat’

PĂCÁT, păcate, s.n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericeşti, abatere de la o normă (religioasă); fărădelege; p. gener. faptă vinovată, greşeală, vină. * Păcatul strămoşesc (sau originar) = (în concepţia religiei creştine) greşeala de a fi încălcat interdicţia divină de a nu gusta din pomul cunoaşterii binelui şi a răului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai şi pierderea stării paradiziace. Păcat capital = păcat considerat de biserică fundamental şi din care ar izvorî toate celelalte păcate. * Loc. adj. şi adv. Cu păcat = greşit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit. * Expr. A-şi face păcat(e) cu cineva = a face o faptă rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptăţi pe cineva. A intra (sau a cădea) în păcat(e) = a comite o faptă condamnabilă, a greşi. A-şi spăla păcatul (sau păcatele) = a ispăşi o greşeală, o vină. Lasă-mă păcatelor mele (sau lasă-l păcatelor lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă (sau lasă-l etc.) în pace! Păcatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a) a suporta consecinţele greşelii altui a; b) a fi ispitit, tentat să facă ceva. A vorbi cu păcat = a aduce învinuiri nedrepte, a greşi, a se face vinovat spunând lucruri neadevărate. (E) păcat (de Dumnezeu) sau e mai mare păcat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ** (Înv. şi pop.) Canon, osândă, primită pentru ispăşirea unei vini. 2. Cusur, defect, scădere; slăbiciune, patimă, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, năpastă, pacoste, necaz. * Loc. adv. Din păcate = din nenorocire, spre regretul cuiva. * Expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva păcatul (sau păcatele) să… (sau de…) = a simţi un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău, de o slăbiciune. (Exclamativ) Mai ştii păcatul! = cine ar putea şti? se prea poate. Păcat că… (sau de…)! = îmi pare rău că… (sau de…); e regretabil că… Ce păcat! = cât îmi pare de rău! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. * Expr. Al păcatelor = al naibii, teribil, straşnic, cumplit, grozav. Ce păcatul? sau ce păcatele? = ce naiba’? ce dracu? Ba pe păcatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – Lat. peccatum. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

Definitie ‘pacalet’

păcăléţ, -eáţă, adj. (înv.) păcălitor. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme