Dictionare, cuvinte, definitii, carti, evenimente, filme, teatru

LÁBIE, labii, s.f. 1. (Bot.) Formaţie caracteristică florilor unor plante alcătuită din petale dispuse sub forma unor buze. 2. (Anat.) Element constitutiv al vulvei. [Pr. -bi-e] – Din lat. labium. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LABÍL, Ă, labili, -e, adj. (Livr.) Nestatornic, schimbător, instabil. ** (Despre un sistem fizic) Care se află în stare de echilibru instabil. – Din fr. labile, lat. labilis. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LABILITÁTE s.f. (Livr.) Însuşirea de a fi labil. ** (Fiz.) Însuşirea unui sistem mecanic de a se afla în echilibru instabil. ** (Biol.) Însuşirea materiei vii de a-şi modifica starea de funcţie de diverşi factori. – Din fr. labilité. Cf. germ. %Labilität%. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LABIO- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) buze”. [Pron. -bi-o-. / < fr. labio-, cf. lat. labium]. Sursa: Dicţionar de neologisme

LABIODENTÁL, -Ă, labiodentali, -e, adj. (Despre sunete) Care se articulează prin atingerea buzei inferioare de |dinţii incisivi|incisiv| superiori. * (Substantivat, f.) F şi v sunt labiodentale. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. labiodentale. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LABIODONŢÍE s. f. raport de ocluzie în care dinţii incisivi frontali de pe arcada superioară se întâlnesc pe marginea incisivă cu cei de pe arcada inferioară. (< fr. labiodontie) Sursa: Marele dicţionar de neologisme

LABIOLECTÚRĂ s.f. Aptitudine de a înţelege vorbirea după mişcările buzelor. [Pr.: -bi-o-] – Labi[al] + lectură. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

labiopalatál adj. m., pl. labiopalatáli; f. sg. labiopalatálă, pl. labiopalatále Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

LABIOVELÁR, -Ă, labiovelari, -e, adj. (Despre consoane) A cărei articulare se realizează concomitent prin rotunjirea buzelor şi atingerea limbii de vălul palatului. * (Substantivat, f.) În cuvântul latinesc „aqua”, qu este o labiovelară. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. labiovélaire. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

LABIRÍNT, labirinturi, s.n. 1. Construcţie cu un mare număr de camere şi de galerii, în care orientarea este extrem de dificilă; dedal. ** Grup decorativ de arbuşti care alcătuiesc alei întortocheate. ** Fig. Încurcătură, încâlcitură de drumuri în care te orientezi cu greutate; p. ext. problemă, situaţie încurcată, fără ieşire. 2. (Tehn.) Dispozitiv format din camere şi compartimente foarte înguste, folosit în diverse instalaţii pentru a lungi parcursul unui fluid şi a-i diminua astfel viteza. 3. Totalitatea cavităţilor (şi a organelor) care formează urechea internă. – Din fr. labyrinthe, lat. labyrinthus. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române