Colectia Biblioteca pentru Toti Copiii

Editura Litera lansează săptămâna aceasta primul volum din colecția„Biblioteca pentru Toți Copiii“ (BPTC) – Basme de Mihai Eminescu. „Biblioteca pentru Toți Copiii“ este un proiect care propune publicului cărțile de neuitat ale copilăriei, capodopere ale literaturii universale, fără de care biblioteca unui copil nu poate fi completă. Noutatea pe care o aduce proiectul este că pune la dispoziția cititorului fiecare operă  în toate formatele: carte tiparită, audiobook și e-book, informeaza editura.

Volumele sunt prezentate într-o manieră modernă, unitară, cu o formulă grafică prietenoasă, ceea ce le poziționează de la început în rândul cărților demne de a fi colecționate. În plus, „Biblioteca pentru Toți Copiii“ este o marcă bine cunoscută și îndrăgită printre cititorii generației anilor 1970-1980, actualii părinți ai elevilor de gimnaziu. Repunerea ei în valoare în contextul unui demers cu caracter pronunțat didactic va asigura colecției, fără îndoială, un binemeritat succes.

Selecția titlurilor din colecție are în vedere autori clasici ai literaturii române și universale și operele lor cele mai cunoscute și mai îndrăgite. Mai mult decât atât, colecția țintește să devină un instrument de lucru esențial pentru elevii de gimnaziu, adunând laolaltă în primul rând autorii și operele prevăzute în programa școlară de limba și literatura română pentru clasele V–VIII. Astfel, elevii vor avea la îndemână, într-o formă unitară și completă, cărțile care exemplifică temele de studiu la limba și literatura română pe durata ciclului gimnazial, deopotrivă lectură obligatorie și invitație de a intra în lumea fascinantă a cărții prin intermediul unor texte pe înțelesul lor. În acest scop, pe lângă traducerea integrală a operei originale, cărţile conțin o cronologie care plasează autorul în epocă și oferă reperele esențiale ale operei lui, precum și o succintă introducere, menită să îl familiarizeze pe tânărul cititor cu atmosfera cărții și să sintetizeze tema/temele principale ale lucrării.

Proiectul este derulat in parteneriat cu ziarul Libertatea. Volumele vor apărea în fiecare zi de luni a următoarelor săptămâni, numai împreună cu ziarul Libertatea, la pretul de doar 10,99 lei. Primele 8 volume ale colecției sunt: Basme de Mihai Eminescu, Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain, Robinson Crusoe de Daniel Defoe,Vrăjitorul din Oz de Lyman Frank Baum, Morcoveață de Jules Renard, Comoara din insulă de Robert Louis Stevenson, Fram, ursul polarde Cezar Petrescu, Tartarin din Tarascon de Alphonse Daudet.