habadír, habadíre, s.n. (reg.) 1. val de pânză întins la soare; sul, trâmbă. 2. mânecar scurt de pânză, căputaş de pânză albă. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

habitáţie s. f., pl. habitáţii Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române

HABADÍE, habadii, s.f. (Reg.) |Grămadă|Grămadă| de curpeni, de vreascuri. [Var.: hăbădíe s.f.] – Sb. habatija. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne

HABITÁT, habitate, s.n. |Suprafaţă|Suprafaţă| |locuită|locuit| de o populaţie, de o specie de plante sau de animale; biotop. – Din fr. habitat. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

HĂBĂDÍC, hăbădicuri, s.n. (Reg.) |Vreasc|Vreasc|. – Bg. habatija. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne

habitáglu s.n. (pl. habitagle) Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

HABACÍU, habacii, s.m. (Reg.) |Haină|Haină| de |aba|aba|. – Comp. ucr. haba „aba”. Sursa: Dicţionarul limbii române moderne

HABITÁCLU, habitacle (habitacluri), s.n. 1. |Locaş|Locaş| special al |busolei|busola| pe o |navă|navă|; suport nemagnetic al busolei marine. ** |Calotă|Calotă| de |alamă|alamă| care acoperă busola. 2. |Spaţiu|Spaţiu| amenajat într-un automobil, într-o aeronavă etc. (pentru echipaj, călători, poştă etc.). – Din fr. habitacle. Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române

habáci s.m. (reg., înv.) un fel de haină de aba. Sursa: Dicţionar de arhaisme şi regionalisme

habenúlă s. f., pl. habenúle Sursa: Dicţionar ortografic al limbii române